EXCLUSIV | Jocuri de culise în Liga 1? ”Doar așa am scăpa de aceste experimente!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 19 iunie 2020, ora 18:43,
hagi moldovan
hagi moldovan

Ciprian Paraschiv, președintele lui Poli Iași, a reacționat pentru realitateasportiva.net în privința mesajului subtil postat la finalul partidei Chindia – Viitorul.

Formația lui Gică Hagi a pierdut la Ploiești partida cu Chindia, scor 1-2. ”Regele” a încercat să-l surprindă pe Viorel Moldovan cu mai multe schimbări în primul „11”, însă tactica sa nu a dat roade. (Citește AICI mai multe detalii)

Una dintre echipele afectate în urma rezultatului de la Ploiești este Poli Iași, formație care se află în acest moment pe ultimul loc în Liga 1.

La finalul meciului dintre Chindia și Viitorul, Ciprian Paraschiv, președintele ieșenilor, a postat un mesaj subtil: a comparat partida cu o piesă de teatru.

”Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic
C-așa-i în fotbal” a fost reacția lui Paraschiv la finalul meciului Chindia – Viitorul.

Întrebat de realitateasportiva.net despre jocurile de culise din Liga 1, Paraschiv a oferit o soluție pentru a elimina chiar și cel mai mic dubiu în privința acestui subiect.

Președintele lui Poli Iași e convins că play-out-ul ar arăta diferit dacă și o echipă din partea a doua a clasamentului poate juca un baraj pentru un loc în cupele europene.

”Am văzut o echipă întreagă schimbată și e normal să fiu supărat. Poate mi-aș fi dorit să fie invers. Să joace Viitorul cu Chindia prima oară și cu noi după. Nu zic neapărat că unele echipe sunt avantaje, dar v-am spus ce m-a deranjat. 

Ideal ar fi să se pună în practică scenariul prin care câștigătoarea play-out-ului joacă cu o echipă din play-off pentru un loc în cupele europene. Așa am scăpa de aceste experimente. Dacă ne uităm acum în play-off, vedem două echipe care nu au dreptul să evolueze în competițiile europene.” a declarat Ciprian Paraschiv pentru realitateasportiva.net.

Ciprian Paraschiv

Citește și EXCLUSIV | Trec sau nu ieșenii cu vederea greșeala lui Târnovanu? ”Nu e prima oară când se pierde…”

Ciprian Paraschivplay-outexclusivdeclaratiijocuri de culisepoli iasi