EXCLUSIV | Ingredientul pentru o campanie de succes în preliminariile CM: „Trebuie să avem o ambiție de nedescris”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 16 martie 2021, ora 15:43,
romania-imn
romania-imn

Peste 9 zile, România debutează în calificările competiției organizată anul viitor, în Golful Persic. 

Tricolorii au lipsit în acest secol de la turnele finale de CM, iar Adi Iencsi știe cum trebuie să abordăm jocurile pe care le avem de disputat în grupa preliminară pentru a furniza marea supriză.

Cu încredere, cu mult entuziasm, că nu avem ce să facem. Nu e ușor, suferim în campionatul intern. E foarte greu să aduni cei mai buni jucători și să fie în cea mai mare formă la meciurile pe care le avem de disputat.

Noi nu trebuie să ne considerăm superiori niciunei țări. Vedeți că foarte multe naționale au crescut, îți pot crea probleme. În timp ce ele s-au dezvoltat, noi am încetinit”, a fost părerea lui Adrian Iencsi, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net. 

Fostul fundaș a strâns 30 de selecții pentru naționala României în perioada 2000-2006.

„Suferim la capitolul infrastructură, nu reușim să creem condiții pentru copii și juniori. La noi sunt foarte puține echipe implicate în lupta pentru campionat, în majoritatea țărilor sunt 5-6 cluburi care se bat acolo sus și atunci e greu să ții pasul.

Nu trebuie să ne considerăm cum eram odată, să uităm ce a fost acum 20-25 de ani când defilam și făceam față oricărei echipe. Trebuie să fim umili și trebuie să demonstrăm pe teren, trebuie să avem entuziasm și o ambiție de nedescris”, a atenționat fostul internațional. 

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | Verdict dur pentru naționala lui Rădoi: „România nu are jucători din care să aleagă!”

preliminariirealitatearomaniaadrian iencsiCM 2022