EXCLUSIV | Incertitudine în privința inaugurării noului stadion al Stelei: „În altă parte nu văd unde am putea juca”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 21 aprilie 2021, ora 16:41,
Stadion Ghencea; Sursa: CNI
Stadion Ghencea; Sursa: CNI

Predată de către constructor la sfârșitul anului trecut, arena de 30.000 de locuri din Ghencea nu a primit un termen clar pentru inaugurare. 

Deși naționala Macedoniei de Nord care își va disputa meciurile de la Euro 2020 pe Arena Națională a indicat bijuteria Stelei drept loc de pregătire pentru participarea în grupele turneului final, în privința organizării primelor jocuri pe noul stadion nu există deocamdată o dată anunțată. Iar acest lucru ar putea da peste cap și planurile conducătorilor Stelei.

„Nu știm nimic deocamdată în privința inaugurării, a fost și perioada nefastă a pandemiei. Nu se știe nici dacă vom juca acolo în cazul promovării în Liga 2, dar timpul le rezolvă pe toate.

În altă parte nu văd unde am putea evolua, nu știu dacă terenul 6 îndeplinește cerințele solicitate pentru desfășurarea partidelor din eșalonul secund”, a dezvăluit Ionuț Dragomir, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net. 

Dacă vor ajunge în Liga 2, steliștii vor trebuie să umble și la forma juridică a clubului.

Nivelul este mai ridicat la Liga 2, dar am face față și cu echipa pe care o avem acum. Oprița are jucători trecuți pe la Liga 1. Este un manager bun, a făcut treabă bună și pe la Mioveni și pe la Juventus.

A creat un ambient de performanță, acum să ajungem noi să urcăm prima treaptă și apoi discutăm despre prima ligă. Oricum trebuie să devină societate privată pentru asta”, a mai atras atenția fostul jucător. 

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | Un nume important din fotbal trimite încurajări pentru fotbaliștii lui Oprița: “Sunt toate premisele pentru promovare”

 

stadion steauainaugurarecsa steauaionut dragomiropritarealitatea