EXCLUSIV | Explicația găsită de tată după declarația controversată a fiului: “Copiii spun lucruri trăsnite!”

Eugen Pîrvulescu a suferit alături de băiatul său, Paul, după ce acesta a fost suspendat în vară pentru un posibil dopaj dezvăluit în urma unor afirmații făcute în media. 

Fotbalistul de bandă nu a mai putut juca deloc în sezonul trecut după reluarea campionatului, iar în această stagiune a bifat 4 apariții în tricoul echipei sale, Academica Clinceni.

“Mă bucur că a reînceput să joace, a fost o perioadă grea pentru el după acea declarație nefericită care i-a adus suspendarea de care deja știți.

A jucat 10 minute în ultimul meci cu Astra, iar din momentul intrării lui echipa a făcut diferența pe tabelă. Sunt convins că mai poate duce încă 3-4 ani la acest nivel”, a declarat tatăl său, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net.  

pirvulescu

Eugen Pîrvulescu spune că tehnica folosită pe vremea în care Paul juca la Steaua nu era nicidecum una interzisă de regulament.

“Atunci trebuia să spună exact despre ce a fost vorba, cine credeți că și-ar fi riscat viitorul să facă ceva necurat? Copiii mai spun și lucruri trăsnite. Eu eram ferm convins că se va lua decizia corectă în privința lui.  

Steaua avea la vremea aia altă viteză, eu eram pe bancă și îi vedeam că vin de parcă erau ca o haită. Totul se baza însă pe o pregătire fizică ireproșabilă, din acest motiv i-au ținut picioarele atât de bine. Dar antrenamentele erau foarte grele”, a mai explicat Eugen Pîrvulescu. 

CITEȘTE ȘI –>>  EXCLUSIV | Declarația de dragoste a unui conducător din fotbal: “De acolo păstrez cele mai frumoase amintiri”