EXCLUSIV | Cum vede bătălia pentru promovare un fost antrenor al celor de la FCSB: „Se investește foarte mult”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 19 ianuarie 2021, ora 14:49,
ilie stan
ilie stan

Retragerea celor de la Gloria Buzău din campionatul eșalonului secund nu a schimbat calculele în bătălia pentru accederea în Liga 1. 

Buzoienii nu aveau drept de promovare așa că puteau doar încurca lupta la vârf. Antrenor al trupei din Crâng până la anunțul de ieri, Ilie Stan a analizat șansele celor care vor să obțină în această vară biletul pentru prezența pe prima scenă a fotbalului românesc.

„Sunt câteva echipe acolo, am văzut că au făcut și ceva transferuri. Investesc foarte mult și mă refer aici la Craiova, la Viitorul Pandurii, la U Cluj, la Petrolul, la Rapid, chiar și Mioveniul și Farul. Sunt echipe care pot intra în priemle 6 și apoi rezultatele dintre ele vor decide cine va promova”, a fost comentariul lui Ilie Stan, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net. 

O echipă care s-ar fi putut implicat și ea în lupta pentru promovare pare mai degrabă să ia și ea exemplul Buzăului. Turris Turnu Măgurele ar putea abandona și ea întrecerea Ligii 2.

„Sincer m-a surprins, pentru că îl știu pe patronul de acolo. Era destul de disponibil financiar să ducă echipa în Liga 1. Probabil eșecul ratării promovării după ce au fost egalați de Rapid în ultimele secunde i-a luat din entuziasm.

A încercat din nou, dar se pare că nu a reușit și atunci probabil că renunță. Dar încă nu se știe, nu s-a annțat nimic oficial”, a mai subliniat tehnicianul. 

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | Iluzii deșarte pentru fanii din DDB: “Nu pot ține ritmul cu ceilalți”

promovarerealitateagloria buzauIlie Stanliga 2turris turnu magurele