2.4 C
București
26 / 01 / 2021

RS Live

Realitatea.NET

Realitatea Financiară

TaBu

EXCLUSIV | Cornel Dinu îi felicită pe fanii „câinilor” pentru că încearcă să salveze Dinamo, dar le întoarce spatele

Dinamo mai are nevoie de 180 de mii de euro pentru a putea obține licența pentru următorul sezon de Liga 1. Cum Negoiță a anunțat că nu mai vrea să investească la gruparea alb-roșie, fanii, prin programul „DDB”, încearcă să se mobilizeze pentru a face rost de acești bani.

Fostul dinamovist Cornel Dinu, care la rândul său face parte dintr-o asociație care are ca obiectiv preluarea clubului din „Ștefan cel Mare”, salută gestul fanilor dinamoviști însă respinge o viitoare colaborare cu aceștia pentru preluarea clubului deținut acum de Ionuț Negoiță.

„Și formațiunea din care fac eu parte, „Dinamoviști pentru Dinamo”, este dispusă să ajute, dar lucrurile sunt mult mai complicate.

Pentru că și ceilalți care au ajutat Dinamo, care este un act de apreciat, Peluza Cătălin Hîldan sau „Doar Dinamo București” trebuie să înțeleagă că nu salvăm o corabie al cărei cârmaci conduce în stânci și o naufragiază, dacă nu a naufragiat-o deja.

Aici trebuie o anumită responsabilitate. Lucrurile trebuie așezate cu totul altfel. Nu sunt adeptul și nu se poate ca suporterii să conducă o societate fotbalistică.

Citește și ♦ Șumudică, blocat în România! Gaziantep se pregătește să reia antrenamentele fără tehnicianul român

Ei participă, au și ei un punct de vedere, dar atâta timp cât cei care se folosesc de ei nu-i bagă în seamă. Vă dau un exemplu: se iau decizii fictive. Se iau decizii de către cel care conduce, iar membrii din Consiliul de Administrație semnează doar că au luat la cunoștință.

O societate trebuie să asculte toate părțile implicate. Pentru că și amărâții aia de la PCH nu au strâns ușor 100 de mii de euro pe care i-au dat. Văd că se mai zbat în continuare, jos pălăria într-un fel, dar stai puțin… cui îi dăm banii?

Dăm banii unui care îi bagă în buzunar și care de la el nu a băgat nimic și a făcut doar o simplă afacere? Lucrurile trebuiesc așezate cu totul altfel, cu responsabilitate, plecând de la ceea ce spun: Eu am îmbrățișat acest proiect în urmă cu trei ani de zile pentru că trăim într-o societate muribundă, dar ei (n.r. – suporterii) nu pot să conducă  și nu se întâmplă asta nicăieri în lume”, a spus Cornel Dinu în cadrul ediției online a emisiunii „Realitatea Sportivă”.

V-ati plictisit fara fotbal?

Suntem LIVE pe Facebook si pe realitateasportiva.net !Discutam alaturi de Cornel Dinu, Ciprian Paraschiv, Marian Dragulescu si Iuliu Muresan despre cum va arata sportul romanesc dupa criza! Suna-ne la 0736 300 854!

Publicată de Realitatea Sportiva pe Duminică, 12 aprilie 2020

Citește și ♦ Florinel Coman s-a înțeles cu noua echipă! Ce preț i-a stabilit Gigi Becali

De la același autor

Mai vin și vești bune pentru Dan Petrescu. Roma bate tot în Serie A și n-o interesează Europa League!

Adversara din Europa League a CFR-ului, AS Roma, nu a pierdut pe teren în campionat! Dan Petrescu poate privi cu optimism spre întâlnirea de...

Liga Profesionistă o bagă pe Astra în anchetă! De ce au întârziat testele?!

Astra este în anchetă după ce rezultatele testelor COVID-19 de la Astra au întârziat, iar meciul cu Dinamo s-a amânat! Asupra oficalilor giurgiuveni planează...

Se „luminează” Târgoviștea C-o stea. Cu Chindia semnează Mihai „Nilă” Costea!

Anunțat, la un moment dat, ca mare talent al fotbalului românesc, Mihai Costea s-a pierdut în anonimat după ce a plecat de la FCSB....

„Zlatanisme”- Ibrahimovici, după golul cu Udinese, o nouă aroganță!

După ce a fost iarăși decisiv (a câta oară?) la Milan, în victoria cu Udinese, scor 2-1, Zlatan Ibrahimovici a oferit o nouă mostră...

VIDEO | Cosmin Olăroiu e pe cai mari! A ajuns în finala campionatului din China!

Echipa Juangsu Suning, antrenată de Cosmin Olăroiu, a intrat în finala campionatului din China. După ce a câștigat trofeu după trofeu în lumea arabă,...

Acuzat de CFR că distruge fotbalul românesc, ministrul Ionuț Stroe reacționează: „Sunt suporter al…”

După declarațiile făcute de Neluțu Varga la adresa sa, ministrul Ionuț Stroe a reacționat. N-a ascuns că ține cu Craiova, dar s-a apărat spunând...

Ultimele știri

Șase goluri marcate în Viitorul – Sepsi! Început furtunos de etapă

Primul meci al etapei a 19-a a Ligii I a fost unul extrem de spectaculos. Viitorul și Sepsi au remizat, scor 3-3, într-o partidă...

Încă un “lup” a părăsit haita! Fostul jucător al Petrolului a fost prezentat la noua sa echipă

Petrolul se mai desparte de încă un jucător în acestă pauză competițională! Atacantul Sory Ibrahim Diarra (20 de ani) a fost cedat sub formă de...

Cele mai citite

Se destramă haita! Trei fotbaliști de la Dinamo au ajuns la capătul răbdării și au anunțat că își depun memorii

Problemele din cadrul formației din Ștefan cel Mare sunt mai mari pe zi ce trece, iar situația financiară din acest moment a clubului se...

Dinamo continuă să se întărească! Managerul sportiv anunță: “Mai avem nevoie de trei fotbaliști de calitate!”

Situația de la formația din Ștefan cel Mare este una extrem de tensionată din toate punctele de vedere, dar cu toate acestea "câinii" anunță...

EXCLUSIV | Obiectivul pe termen scurt al Craiovei, impus de conducere: “E obligatoriu”

Universitatea Craiova nu a câștigat în ultimele cinci meciuri din Liga I (o înfrângere și patru remize consecutive), dar președintele clubului Sorin Cârțu spune...

Moruțan i-a cucerit definitiv pe italieni: “Inter îl va monitoriza în continuare și speră să îl smulgă de la FCSB!”

Mijlocașul în vârstă de 21 de ani a fost unul dintre fotbaliștii cheie de la FCSB în acest sezon, iar evoluțiile sale au stârnit...

Articole similare

Șase goluri marcate în Viitorul – Sepsi! Început furtunos de etapă

Primul meci al etapei a 19-a a Ligii I a fost unul extrem de spectaculos. Viitorul și Sepsi au remizat, scor 3-3, într-o partidă...

EXCLUSIV | ”Călcâiul lui Ahile” al celor de la FCSB: ”Din cauza asta le va fi greu!”

Legendarul Iosif Rotariu (58 ani) știe care este ''călcâiul lui Ahile'' al celor de la FCSB. Roș-albaștrii se află pe primul loc în Liga 1,...

Detalii despre iminentul transfer al lui Dennis Man: “Oferta a depăşit recordul lui Nicolae Stanciu”

Anamaria Prodan a vorbit despre interesul echipei de fotbal italiene Parma, pentru Dennis Man (22 de ani).  Impresarul se află în SUA şi ar discuta...

Ce spun englezii despre interesul lui West Ham pentru Darius Olaru! ,,Un transfer riscant”

Darius Oalru este unul dintre cei mai buni jucători de la FCSB în acest sezon, iar evoluţiile sale nu au fost trecute deloc cu...

OFICIAL | Restructurări de lot la CFR! După Djokovic, clubul a mai anunţat încă o despărţire de un jucător

După ce ieri a anunţat despărţirea oficială de Damjan Djokovic, care a semnat cu Rizespor, astăzi, CFR Cluj a mai făcut un anunţ. Campioana a...