EXCLUSIV | Avertisment primit de Dan Petrescu în acest final de an: „Dacă se ajunge acolo va fi greu să mai ia titlul”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 06 noiembrie 2020, ora 16:17,
dan-petrescu
dan-petrescu

CFR Cluj va avea parte de un sfârșit de an 2020 cu meciuri extrem de tari atât în campionat, cât și în Europa League. 

Dincolo de faptul că se vor bate pentru a doua calificare consecutivă în primăvara europeană, fotbaliștii lui Dan Petrescu nu pot lăsa garda jos nici în Liga 1. După înfrângerea împotriva celor de la Gaz Metan, vișiniii s-au îndepărtat la șase puncte de liderul Craiova. În condițiile în care în ultimele șase etape din acest acest tur, ardelenii se vor duela atât cu oltenii, cât și cu FCSB și Dinamo.

„Au un program dificil într-adevăr, sunt meciuri directe și nu trebuie să se mărească diferența din clasament. Eu zic că și anul ăsta tot ei vor triumfa, dar e important să nu piardă contactul acolo în față.

Trebuie să se mai reducă ecartul până la play-off, să nu fie mai mare de 3 puncte după înjumătățire. Dacă vor fi de recuperat 6 puncte, nu cred că va reuși nimeni. Dar e devreme să vorbim despre așa ceva”, este aprecierea lui Iuliu Mureșan, în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă. 

Fostul președinte din Gruia știe care ar fi secretul unei toamne fără sincope pentru campioana României.

„Dacă Ben Youssef va putea fi pus pe picioare să joace atunci se rezolvă o problemă cel puțin pentru campionatul intern.

Burcă își va reveni și va fi negativ în curând. Va fi primul care va reintra, pentru că el nu este accidentat. Dacă vor fi el și cu Ben Youssef va fi o apărare bună și atunci o să facă față CFR-ul”, a adăugat Iuliu Mureșan.

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | Reacția unui important om de fotbal după dezvăluirile lui Rădoi: “Doar la juniori am mai auzit”

realitateatitluiuliu mureșancfr clujben youssefPetrescu