EXCLUSIV | Afacerea unui fost campion al României, puternic afectată de pandemie: „Despre procentele astea vorbim”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 30 ianuarie 2021, ora 23:52,
burgeri
burgeri

Liviu Ganea a renunțat la fotbal la nici 32 de ani. Fostul fotbalist al celor de la Dinamo și CFR Cluj a agățat ghetele în cui după ce a ajuns în al patrulea eșalon fotbalistic al României. 

Iar cu acest prilej s-a rupt deocamdată de fenomenul fotbalistic dedicându-se afacerilor. A pus pe picioare un food truck mobil care a fost extrem de profitabil până la momentul declanșării pandemiei de coronavirus.

„Nu am mai găsit motivația în fotbal. Perioada asta a afectat pe toată lumea deci inclusiv pe mine. Ca idee cifra de afaceri este mai jos de 50 % față de ce a fost în 2019 cam despre procentele astea vorbim.

Este destul de greu, eu totuși nu am avut spații întinse, nu am avut chirii atât de mari de plătit, nu am avut așa mulți angajați, la mine a fost mai simplu.

Dar totuși ne-a afectat pe toți. Lumea așteaptă aceste ajutoare care încearcă să se dea de la guvern și care vor ajuta pe foarte mulți. Doar că ele întărzie să apară pentru că acești bani europeni nu au fost încă accesați”, a făcut Liviu Ganea un calcul al pierderilor în exclusivitate pentru realitateasportiva.net. 

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | Aspectul de care Șumudică trebuie să țină cont după debutul la Rizespor: “Cred că a înțeles asta”

pandemiestreetfoodrealitatealiviu ganeascadere cifra de afaceri