Edward Iordănescu a transmis un mesaj șefilor echipelor din Superligă: „Lucrurile astea mă afectează”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat luni, 25 martie 2024, ora 17:28,
Edward Iordănescu
Edward Iordănescu

Naționala de fotbal a României joacă mâine, la Madrid, de la ora 21:30, un amical împotriva Columbiei.

Mulți străini care vin sunt sub nivelul jucătorilor români tineri”, a spus Edward Iordănescu

Este a doua partidă de verificare pentru echipa pregătită de Edward Iordănescu, după ce vineri a remizat cu Irlanda de Nord, 1-1, pe Arena Națioinală.

La conferința de presă oficială de dinaintea confruntării de pe Civicas Metropolitano, selecționerul a reluat o idee mai veche, fiind deranjat de numărul mare al jucătorilor străini care evoluează în Superligă.

Îmi doresc ca a noastră competiție să crească ca nivel. Mă bucură că echipele cu tradiție pe care le pierduserăm în ligile inferioare sau prin insolvențe le regăsim. Avem nevoie ca fotbaliștii noștri să-și ridice nivelul și să fie ambiționați de ceea ce a reușit echipa națională.

Sunt deschis străinilor care vin în SuperLiga, dar cred că acolo trebuie să fim mai atenți la calitatea pe care o aduc. Sunt și foarte multe experimente, care vin și sunt sub nivelul jucătorilor români tineri.

Lucrurile astea mă afectează, sunt foarte realist. Le monitorizăm, le analizăm. Avem discuții cu conducători, cu antrenori, cu patroni.

Vorbesc și fac asta constant acolo unde găsesc deschidere. Sunt lucruri pe care nu le poți schimba dând din palme. Asta este realitatea”, a declarat Edi Iordănescu, în cadrul conferinței de presă.

În acest moment, la echipele din Superligă sunt legitimați 483 de fotbaliști, dintre care 187 suns străini, ceea ce reprezintă un procent de 38,7%. Cei mai mulți sunt la CFR Cluj, 18, iar cei mai puțini la FC Hermannstadt, 5.

Edward Iordănescu