Patriche sună mobilizarea la Dinamo înainte de meciul cu FC Voluntari: „Nu e niciun motiv pentru care să nu câștigăm!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat joi, 25 aprilie 2024, ora 17:04,
Răzvan Patriche
Răzvan Patriche

Dinamo se luptă pentru salvarea de la retrogradare. „Câinii” au în față un meci deosebit de important, dar și greu.

Razvan Patriche a vorbit înaintea duelului de vineri cu FC Voluntari. Iată discursul căpitanului formației din „Ștefan cel Mare”.

„Nu e niciun motiv pentru care să nu câștigăm!”

„Cred că vineri e cel mai important meci de până acum. E cam singurul meci în care mai depindem de noi. E foarte important să facem tot ce putem pentru a câștiga. Cred că noi avem prima șansă. Acasă, împreună cu fanii, suntem foarte puternici. Nu e niciun motiv pentru care să nu câștigăm.

Trebuie să gestionăm mai bine finalurile de meci, mai ales cele în care avem avantaj. Sau cum a fost în meciul cu Botoșani, când aveam un om în minus și trebuia să închidem jocul. E o presiune foarte mare în acest meciuri și apar aceste greșeli. Poate dacă luam golurile în minutul 60 sau 70 dezamăgirea nu era așa mare. Dar așa s-a întâmplat. Faptul e consumat. Acum trebuie să câștigăm următorul meci”, a spus Răzvan Patriche, în cadrul unei conferințe de presă.

razvan patrichedinamo