Dorit de „cormorani” la 16 ani, băgat în depresie de un club din Liga 1: „Îi venea să se arunce de la etaj și nu glumea”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 01 aprilie 2020, ora 13:20,
Andrei-Sîntean
Andrei-Sîntean

Florin Iacob a declarat că Andrei Sîntean, internațional român de tineret, a intrat în depresie după ce a semnat cu Hermannstadt din cauza că nu era titularizat.

Tânărul atacant a început sezonul ca titular, fiind folosit constant de Costel Enache, însă venirea lui Eugen Neagoe la cârma echipei a însemnat și trimiterea sa pe bancă. Înlocuirea lui Neagoie cu Miriuță l-a adus din nou în primul „11” însă o accidentare l-a ținut departe de echipă în ultimele două meciuri disputate în Liga 1.

Potrivit impresarului, Sîntean a amenințat la un moment dat că se aruncă de etaj, supărat fiind că nu prinde primul „11”.

„Eu am mare încredere în Andrei. Cei de la Sibiu nu știu de ce nu au încredere în el. Suferă foarte mult copilul pe tema asta. Sper să nu mai aibă probleme de depresie. Eu și tatăl lui abia am reușit să-l ținem în viață, ca să spun așa. A ajuns la un moment dat să spună că îi vine să se arunce de la etaj. Și nu glumea.

Dintre toți tinerii U-21 de la Sibiu are cel mai bun CV, cel mai mare potențial să crească și e cel mai puțin folosit. Cei de acolo nu au ce să-i reproșeze în pregătire, în atitudine. Nu am explicații foarte mari. Mă surprinde pentru că acolo sunt oameni care au produs fotbal, Mureșan și Zamfir. Acum, băiatul s-a echilibrat. Lucrurile începuseră să revină la normal înainte de criza asta cu coronavirusul. Eu cred în el. La 16 ani, am discutat cu Liverpool despre el. Până la urmă a ajuns la Slavia Praga, a jucat la U-21 acolo”, a declarat Iacob, potrivit Gazetei Sporturilor.

Andrei Sîntean (20 de ani) a ajuns la Hermannstadt vara trecută, de la Slavia Praga. Fotbalistul român fusese împrumutat în ultimele sezoane la Viktoria Zivkov și Sepsi.

Atacantul neagă acum că ar fi fost în depresie și spune că a fost vorba doar de niște cuvinte spuse la nervi.

“Nu am spus serios că mă gândeam să mă arunc. A fost o expresie de moment, spusă din frustrare, la nervi. Discut mult cu tata și cu domnul Iacob. Fusesem la antrenorul Neagoe și am avut o discutie. I-am zis: “Mister, nu vreau să par nesimțit, greșesc undeva? Vreau să corectez”. El a zis că fac totul bine, să mă antrenez în continuare, apoi nu prindeam nici măcar lotul. Când i-am zis domnului Iacob că îmi vine să mă arunc de la etaj, el a vorbit imediat cu tata, s-au panicat puțin. Dar nu eram în depresie. La câte s-au întâmplat la Hermannstadt, dacă eram în depresie mă aruncam de mult” – Andrei Sîntean.

Citește și ♦ Un impresar român vorbește despre drama pe care a trăit-o timp de cinci ani: „Doctorii nu-i dădeau nicio șansă”

Andrei SînteanFlorin Iacob