Dinamo, aproape de repatrierea unui fost căpitan! Cosmin Contra îl vrea cu orice preț la echipă

Articol de Realitatea Sportivă null - Publicat miercuri, 23 septembrie 2020, ora 12:28,
contra dinamo
contra dinamo

Dinamo București nu se mai oprește în această perioadă din transferuri, iar ultima țintă a alb-roșiilor este un favorit al antrenorului Cosmin Contra. 

Paul Anton, fostul căpitan al echipei din Ștefan cel Mare, este în acest moment ținta numărul unu al staffului tehnic din Ștefan cel Mare. „Copilul de suflet” al lui „Guriță” este în acest moment liber de contract după despărțirea de rușii de la Samara și aducerea sa pare că este un obiectiv important pentru Dinamo. Anton a mai fost ofertat în această vară de la clubul din Ștefan cel Mare, dar acesta a cerut timp de gândire, pe motiv că principalul său obiectiv este să continue tot în străinătate.

Deși impresarul Lucian Marinescu a căutat să îi gasească un angajament bun, din punct de vedere financiar, se pare că echipele din străinătate și-au diminuat foarte mult ofertele contractuale, pe fondul crizei cauzate de pandemie. După schimbarea conducerii de la Dinamo și venirea lui Cosmin Contra, Anton și-ar fi schimbat părerea despre o revenire în Liga 1, fiind dispus să semneze un contract pe un sezon, cu opțiune pentru înca unul.

Paul Anton a mai lucrat cu Cosmin Contra la naționala României, dar și la Dinamo, în precedentul mandat al tehnicianului la conducerea câinilor. Un alt motiv pentru care mijlocașul ar fi dispus să accepte oferta câinilor este acela că în ultima perioadă fostul căpitan al lui Dinamo a pierdut prima reprezentativă a României.

Citește și Mesajul LPF cu privire la situația de la FCSB: “Vom face tot ce depinde de noi!”

cosmin contrapaul antontransferdinamorealitatea