Dennis Man va merge la Parma cu un avion privat! Gigi Becali anunță: „Într-o oră jumătate pleacă cu Giovanni!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 28 ianuarie 2021, ora 12:43,
dennis man
dennis man

Finanțatorul celor de la FCSB a bătut orice record cu mutarea lui Dennis Man la Parma, iar plecarea golgheterului Ligii 1 în Italia este cel mai scump transfer din istoria României!

Fostul fotbalist al “roș-albaștrilor” a obținut aseară transferul mult așteptat, astfel că urmează să joace peste doar câteva zile prima partidă oficială în tricoul formației de pe Ennio Tardini. După ce toată iarna a fost dat pe la mai multe echipe, Dennis Man a ajuns în cele din urmă la Parma, formație la care va fi coleg cu Valentin Mihăilă, fostul jucător al Craiovei.

dennis-man-fcsb

Potrivit ultimelor informații furnizate de Gigi Becali, Dennis Man urmează să plece în scurt timp în Italia, cu un avion privat din care vor mai face parte agentul Giovanni Becali, tatăl fotbalistului și un băiat de la firmă. Prezența impresarului în vârstă de 68 de ani este una surprinzătoare, asta deoarece jucătorul este reprezentat de Anamaria Prodan.

„Sunt mulțumit că, să primești 13 milioane pe un jucător în pandemie, în România, e de la Dumnezeu. Toată lumea zicea că nu face nici 3-4 milioane. Nu îl dădeam dacă nu era pandemie. Îmi e teamă pentru că nu știu ce se întâmplă în Europa. Pandemia poate să închidă granițele. Eu nu îl dădeam cu 13 milioane. Într-o oră jumătate pleacă cu un avion privat împreună cu Giovanni, cu tatăl lui și un băiat de la firmă”, a declarat Gigi Becali, potrivit PRO X.

Parma ocupă în acest moment penultimul loc în Serie A, cu 13 puncte acumulate în 19 partide. Golgheterul Ligii 1 este așteptat ca o adevărată gură de oxigen la noua sa echipă, care are doar 14 goluri marcate în acest sezon.

Citește și Giovanni Becali anunță o altă plecare importantă de la FCSB: “Dacă continuă aşa, în vară sigur!”

 

gigi becaliparmadeclaratiidennis manliga 1realitateatransfer FCSB