FCSB· 2 min citire

Giovanni Becali anunță o altă plecare importantă de la FCSB: "Dacă continuă așa, în vară sigur!"

FCSB Bucurie

FCSB Bucurie

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 28 ian. 2021, 11:21

"Roș-albaștrii" l-au pierdut aseară pe unul dintre cei mai buni jucători ai echipei, după ce Dennis Man a fost cedat în Italia, la Parma, contra sumei de 13 milioane de euro plus bonusuri!

Considerat unul dintre principalele produse de export ale FCSB-ului de către Gigi Becali, Dennis Man a fost vândut în cele din urmă, iar latifundiarul din Pipera a reușit direct să intre în cartea recordurilor cu cel mai valoros transfer din istoria Ligii 1. Mutarea a fost facilitată de vărul patronului "roș-albaștrilor", agentul Giovanni Becali, în ciuda faptului că Man era impresariat de Anamaria Prodan.

După transferul golgheterului campionatului, Giovanni Becali anunță că următorul care poate pleca de la FCSB este chiar căpitanul echipei, Florin Tănase. Mijlocașul în vârstă de 26 de ani se pare că a intrat deja în atenția mai multor echipe din Europa, iar la finalul acestui sezon poate face și el pasul către o echipă din străinătate.

FCSB3

"Tănase mai are doi ani de contract. Toate echipele care ne-au chemat, din America, din Rusia, din Turcia, din Franța, sunt echipe care știau că el în vară termină contractul. M-a chemat un neamț care îl dorea la Vitesse, altul de la Dusseldorff ... ”Cum, că termină? Scrie în Marca”. ”Băi băiatule, îți arăt contractul”. Până la urmă, am vorbit cu 5-6 oameni degeaba, ei erau convinși că termină în vară.

Sunt foarte mulți intermediari care nu sunt intermediari, vor să se agațe de câte un intermediar și vorba se duce, cum se duce și la voi. (La vară poate să plece?) Da, s-ar putea, dacă continuă așa, în vară sigur!”, a declarat Giovanni Becali, potrivit Telekom Sport.

3.000.000 de euro este cota de transfer a lui Florin Tănase, fotbalist care se află din vara anului 2016 în curtea celor de la FCSB.

14 goluri și 7 pase de gol este bilanțul căpitanului roș-albaștrilor din acest sezon.

Citește și Lovitură de proporții! Anamaria Prodan nu acceptă suma propusă de Gigi Becali și vrea un milion de euro din transferul lui Man

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News