Dennis Man a jucat cu traumatism cranian! Anunțul medicilor. Narcis Răducan: „Le cerem fotbaliștilor să se sacrifice”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 15 octombrie 2019, ora 18:53,
dennis-man-accidentare
dennis-man-accidentare

Dennis Man de la FCSB s-a accidentat grav în partida România U21 – Irlanda de Nord U21, scor 3-0, jucată duminică, la Voluntari. Echipa medicală a naționalei de tineret a clarificat situația fotbalistului, iar Narcis Răducan a anunțat cât va lipsi Man de pe teren.

Dennis Man a fost accidentat în minutul 36 al meciului, de către portarul nord-irlandez Hazard, care a fost ulterior eliminat.

Jucătorul de la FCSB a vrut să continue meciul și a fost înlocuit abia în minutul 69, deși a suferit un traumatism cranian!

Dennis Man a ajuns la Spitalul Elias din București și a fost examinat la computerul tomograf și la ORL.

În urma consultului care a avut loc pe teren, s-a constatat că ambele buze sângerau la comisura dreaptă și era prezentă contuzie la maxilar. Fotbalistul a fost tot timpul conștient, cooperant și nu a prezentat semne neurologice, precum stare de amețeală sau pierderea echilibrului. După ce s-a reușit oprirea sângerării, Dennis Man a susținut că poate și dorește să evolueze în continuare.

La pauză, în vestiar, jucătorul nostru a fost din nou consultat de staff-ul medical și a fost cusut la ambele buze. Din nou nu a prezentat semne neurologice și din nou a susținut că dorește să intre pe teren. La finalul partidei, după aproximativ 30 de minute, Man a acuzat cefalee (durere de cap) și, ulterior, greață, moment în care s-a luat decizia de fi transportat la spital pentru investigații, iar acest lucru s-a făcut cu ambulanța SMURD.

Ajuns la spitalul Elias din București, Man, însoțit de un membru al stafului medical, a fost supus unui examen medical cu computer tomograf și unui consult ORL. Verdictul medicilor a fost traumatism cranian ușor cu fractură cu înfundare la nivelul peretelui anterior al sinusului maxilar drept, fără deplasare. Perioada de repaus nu poate fi estimată în acest moment, urmează să se facă investigații ulterioare. Referitor la această fractură, menționăm că nu putea fi identificată în urma controlului făcut pe teren sau în vestiar„, este comunicatul FRF.

Directorul sportiv al FCSB, Narcis Răducan, este mândru că Dennis Man și-a dorit să joace în continuare, în ciuda accidentării, și a anunțat că fotbalistul va reveni pe teren în maximum 3 săptămâni.

„Le cerem fotbalistilor să se sacrifice, să se bage cu capul în contre. Asta a făcut Man. A închis ochii și a încercat să joace o minge, conștient fiind că portarul venea cu o forță la fel de mare și cu viteză. Din fericire nu s-a întâmplat ceva mai grav. El mi-a zis că a dorit să joace, nu a fost obligat.

Are fractură de sinus maxilar, nu știu exact, este un termen medical, e un os mic în zona nasului care necesită un repaus de 3-4 săptămâni, dar mi-a spus acum că medicii l-au asigurat că va putea reveni în 2-3 săptămâni, ceea ce înseamnă că va putea juca un meci oficial până la următoarea acțiune a echipei naționale.

Este o veste bună pentru noi, ne-am speriat inițial, dar probabil că va merge mai repede recuperarea. Probabil va folosi o mască la început. Este de apreciat modul în care s-a dăruit pentru echipa națională. Chiar dacă nu vom beneficia de aportul lui, suntem mândri de aportul adus la victoria naționalei”, a spus Narcis Răducan la DigiSport.

dennis manechipa nationalafederatia romana de fotbalirlanda de nordaccidentarefrfnarcis raducantineretmanfcsb