Man a dat cărțile pe față în ceea ce privește succesul FCSB-ului din acest an: „Acum suntem o familie, înainte eram grupulețe!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 28 decembrie 2020, ora 11:11,
FCSB BOTOSANI
FCSB BOTOSANI

FCSB traversează în acest sezon una dintre cele mai bune perioade din ultimii ani, „roș-albaștrii” izbutind să termine pe primul loc în ierarhie înainte de pauza de iarnă!

Formația condusă de Toni Petrea a fost una dintre cele mai constante echipe din Liga 1, având nu mai puțin de 11 victorii, 3 înfrângeri și un singur egal în cele 15 etape disputate în actualul sezon. „Roș-albaștrii” au ca principal obiectiv câștigarea campionatului după o pauză de 6 ani.

Unul dintre jucătorii cheie ai FCSB-ului din acest an, Dennis Man (22 de ani), a vorbit despre atmosfera din cadrul echipei liderului Ligii 1 și a dezvăluit că în prezent echipa bucureșteană este o familie, toată lumea este unită, spre deosebire de perioada din trecut când se formaseră grupuri de jucători. „Perla” lui Gigi Becali consideră că împreună cu colegii săi pot face față luptei pentru campionat în fața celor de la CFR Cluj.

„Cred că am ajuns la o maturitate care se vede pe teren. Avem 2-3 ani împreună, ne-am antrenat, am construit un grup. Pot să dau din casă și să vă zic că în momentul acesta FCSB înseamnă familie. Înainte erau grupulețe, nu avem de ce să ne ascundem. Așa a fost! Acum însă suntem o familie și asta se vede.

Cred că poate fi un plus faptul că suntem toți români. Însă nu din cauza stranierilor nu era grupul unit. Și atunci eram cât de cât uniți, e adevărat că nu ca acum. Dar parcă e altceva, cred că acum contează și rezultatele. Victoriile te unesc mereu, ai o altă dăruire la antrenamente, ai mereu zâmbetul pe buze. Asta se întâmplă acum.

(n.r. Vă puteți lupta la campionat cu CFR?) La cum îmi simt colegii, cred că da. Am mare încredere. Știu ce calități au, sunt convins că anul ăsta putem face față acestei lupte., a declarat Dennis Man, potrivit GSP.

FCSB este liderul Ligii 1 după primele 15 etape ale acestui sezon, la două puncte de Universitatea Craiova (32 de puncte) și la trei puncte de CFR Cluj (31 de puncte). „Roș-albaștrii” au cel mai bun atac din România, elevii lui Toni Petrea reușind să puncteze de 37 de ori.

Citește și Șumudică cere un singur lucru pentru a rămane la Gaziantep: “Dacă ne aşezăm la negocieri, asta e condiţia pe care o pun!”

fcsbdeclaratiirealitatealiga 1dennis man