Declarația de dragoste a lui Gnohere pentru antrenorul la care a ținut cel mai mult: „Te iubesc”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 05 iunie 2020, ora 10:13,
Harlem Gnohere
Harlem Gnohere

Harlem Gnohere a reacționat după ce Nicolae Dică a vorbit frumos despre el la despărțirea francezului de vicecampioana României. 

Acesta a postat un mesaj pe o rețea de socializare prin care își declară atașamentul față de antrenorul cu care a colaborat un an și jumătate la FCSB.

Atacantul a reacționat după ce Nicolae Dică și-a adus aminte de momentele frumoase ale colaborării cu fotbalistul de 32 de ani.

„M-a ajutat foarte mult, a marcat foarte multe goluri. Este un tip de om care face o atmosferă foarte bună la echipă. Pentru echipă, pentru lot, era un jucător iubit de colegi, are un caracter foarte frumos. Îmi spunea de multe ori că el nu a fost învăţat să facă pressing, şi încercam să-l conving că trebuie să facă asta. 

Când am jucat în Israel, Alibec era absent, iar pe Harlem l-am ţinut pe bancă şi i-am explicat cum am gândit meciul şi că va intra în partea a doua. Mi-a zis ca înţelege. A intrat şi a dat două goluri şi am câştigat acel meci. Uneori l-am nedreptăţit poarte. Dar avea un randament foarte bun şi ca rezervă”, a declarat fostul antrenor al celor de la FCSB la Telekom Sport.

CITEȘTE ȘI –>> Gigi Becali a primit răspunsul final: “Am decis asta împreună cu familia”

 

dicadeclaratii de dragostefcsbgnohere