Deciziile lui Gigi Becali, aspru criticate de un fost mare internațional român: „Efectiv îl umilești așa!”

FCSB s-a impus aseară, scor 1-0, pe terenul celor de la UTA Arad, și a reușit să se distanțeze din nou la trei puncte de adversara din etapa viitoare, CFR Cluj!
Formația lui Toni Petrea a obținut victoria în extremis contra arădenilor, grație unui gol marcat de Olimpiu Moruțan în finalul primei reprize. Acest succes se pare că a fost umbrit însă de o decizie greu de înțeles a antrenorului în vârstă de 46 de ani, care l-a scos de pe teren pe tânărul Andrei Istrate (18 ani), asta după ce a fost introdus la pauză și apucase să bifeze doar 37 de minute de joc.
Fostul mare internațional român, Ioan Ovidiu Sabău, a vorbit despre schimbarea bizară făcută de Toni Petrea, antrenor care a procedat asemănător în urmă cu câteva runde și cu Alexandru Buziuc. Fostul internațional român este de părere că astfel de decizii ale celor de la FCSB nu fac altceva decât să distrugă psihic tinerii fotbaliști ai echipei și să îi umilească în fața tuturor.
„Nu poți. Copilul foarte bine s-a descurcat. Este un copil tânăr. Nu-l mai bagă, atunci! Efectiv îl umilești în felul acesta. Îl bagi în teren…acum este momentul tău, profită!…și imediat l-a scos afară. Dacă vrei să-l ajuți, așa nu îl poți ajuta. Ce vrei să-i arăți? Că îl pedepsești sau că a tratat superficial, nu a alergat, a ratat? Păi ce să zicem de ceilalți jucători care au avut niște situații incredibile? Tănase, de exemplul, a avut 2-3 situații… Și nu l-a schimbat. Coman, la fel.
Acea eliminare le-a dat prea multă încredere. Trebuie să te gândești mai mult la echipă și să te gândești că data viitoare tu poți fi în această situație și ai vrea să îți dea coechipierul pasă de gol. Dacă e într-o poziție mai bună, de ce să nu-i pasez? Este colegul meu, avem același obiectiv.
Dar pentru unii, principalul obiectiv este să dea bine, să înscrie să dea cât mai multe goluri, să iasă în evidență el personal, ca să fie vândut. S-ar putea ca unii să gândească în felul acesta”, a spus Ioan Ovidiu Sabău, potrivit Look Sport.