Dănuț Lupu, pronostic sumbru pentru Dinamo: ”Îmi e teamă că se va desființa!”
Dănuț Lupu e pesimist când vine de soarta lui Dinamo.
Au trecut luni bune de când Pablo Cortacero&co au preluat Dinamo de la Negoiță, însă apele nu s-au liniștit în cadrul clubului: roș-albii sunt neplătiți, echipa se află pe locul 14, iar Cosmin Contra vrea să plece cât mai rapid.
INFO: Dănuţ Lupu a fost externat din spital, după ce a petrecut 12 zile în secţia de ATI în urma infectării cu noul coronavirus.
Fostul mare dinamovist a vorbit din nou despre situația echipei sale de suflet. La fel ca Ioan Andone, Lupu crede că Dinamo se poate desființa dacă apele nu se vor liniști în Ștefan cel Mare.
”Eu am spus lucrurile pe care le-am spus și vad că am fost înjurat. Am mai stat și eu puțin cu lumea, și nu cu lumea bună… am mai aflat câteva ceva. Eu aș fi vrut ca spaniolii să aducă 40 de milioane de euro, dar nu a fost în stare să aducă 50.000. Vad că încearcă să facă ceva suporterii, dar cât rezistă? O lună? Două?
Cred că ar trebui să lase jucătorii să plece, dar nu știu ce antrenor vine… ce jucători mai vin. Eu spun că ar trebui să se înțeleagă cu jucătorii și să le dea câte ceva. Dacă nu ia cineva echipa, îmi este teamă că se va desființa. Deranjez că spun adevărul? Nu văd altă soluție.” a declarat Dănuț Lupu la Digi Sport.