Dan Petrescu mai voia un român în Turcia! Ce fotbalist din Liga 1 urma să ajungă la Kayserispor

Articol de Realitatea Sportivă null - Publicat duminică, 28 februarie 2021, ora 13:10,
Dan Petrescu
Dan Petrescu

În scurta perioadă în care Dan Petrescu a fost antrenorul celor de la Kayserispor, „Bursucul” a dorit cu insistență un fotbalist cu experiență din Liga 1!

În perioada de „mercato” din iarna acestui an, tehnicianul român l-a dorit la turci pe Alexandru Mateiu, jucătorul celor de la CSU Craiova. Mutarea nu s-a mai perfecționat în cele din urmă, deoarece Dan Petrescu a plecat repede de la Kayserispor din cauza unor probleme personale.

„Bursucul” l-a cerut cu insistență pe mijlocașul Craiovei după ce a ratat transferul fostului său elev de la CFR Cluj, Damjan Djokovic, care a semnat cu Rizespor, echipa lui Șumudică. În cazul în care olteanul ajungea la Kayseri, acesta urma să fie coleg cu românii Cristian Săpunaru, Silviu Lung Jr. şi Denis Alibec.

Alexandru Mateiu (31 ani) era în acel moment tras pe linie moartă de antrenorii Craiovei, Cristiano Bergodi și Corneliu Papură, astfel că transferul avea șanse mari să se realizeze. De la venirea grecului Marinos Ouzounidis pe banca echipei din Bănie, lucrurile pare că s-au schimbat pentru mijlocașul român, acesta fiind chiar titular în ultimul meci din campionat, 0-1 cu Chindia, la Buzău.

Cotat la 750.000 euro, Alexandru Mateiu a jucat în stagiunea 2020-2021 a Ligii 1 nu mai puțin de 14 meciuri, iar actualul contract cu Craiova expiră în vara lui 2022.

CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | Ouzounidis iese la atac! Săgeți către Kovacs: ”Nu cred că nu a văzut faza asta!”

transfer petrescucfrrealitateau craiovatransfer ratatcraiovamateiudan petrescuKayseriliga 1