Cum poate schimba cazul lui Haruţ legislaţia sportivă din România! Măsura luată de FRF după oferta FCSB-ului

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 16 ianuarie 2021, ora 16:21,
harut
harut

Denis Haruţ a fost foarte aproape să ajungă la FCSB în această iarnă, dar acesat s-a răzgândit în ultima clipă şi nu a mai semnat cu echipa lui Becali.

Acesta a fost nemulţumit de perioada contractului pe care FCSB i-a propus-o, şapte sezoane, lucru care a pus capăt negocierilor. Transferul nereuşit al lui Haruţ la FCSB ar putea să schimbe legislaţia sportivă acum, diupă episodul petrecut cu FCSB.

Dumitru Costin, liderul Blocului Naţional Sindical, susţine că i-a cerut schimbarea unor reglementări lui Răzvan Burleanu încă din anul 2014. După mai multe acuzaţii, cum că Burleanu ar permite astfel de mutări, FRF le-a cerut celor de la AFAN să vină cu o propunere pentru schimbarea regulamentului în ceea ce priveşte contractele fotbaliştilor.

,,Am fost sunat de domnul Stângaciu, care mi-a spus că domnul Burleanu ne-a transmis ca AFAN să pună pe masa Comitetului Executiv, în chiar prima ședință care va urma, dosarul cu propunerea pentru modelul care să reglementeze contractele fotbaliștilor. Practic, iată că toate reacțiile din ultimele zile pe acest subiect n-au fost degeaba. Ne vom conforma și vom prezenta Comitetului Executiv modelul din Italia.”, a declarat Dumitru Costin pentru gsp.ro.

Citeşte şi BREAKING NEWS | Alarmă și pentru Simona Halep! Posibil caz pozitiv și în aeronava cu care ”Super Simo” mergea în Australia

Un model italian va fi supus la vot, iar apoi contractele nu vor mai putea fi semnate în alb. Dacă acest model se va proba, Costin spune că nu vor mai exista probleme ca în cazul lui Denis Haruţ.

,,Acolo, totul e standardizat la nivel de contracte și acte adiționale. De la cel mai mic club, din cea mai mică ligă până la cele mai mari, Juventus, Inter, Milan. Până și culoarea diferă la cele 3 exemplare ale unui contract: o culoare pentru jucător, una pentru club, alta pentru ce se depune la Federație.

Toate sunt înseriate, astfel că șmenuri de genul ăsta, că pui un fotbalist să semneze două contracte și al doilea îl activezi tu peste 4-5 ani, dacă ai chef, nu se pot face. Acolo, în Italia, se făcea la fel, nu vă gândiți că nu-i ducea mintea pe președinți să facă tâmpenii, dar au rezolvat prin această măsură simplă. Dacă toate dosarele sunt înseriate, cum poți să mai prezinți tu peste 4 ani un contract pe care l-ai semnat și care are o serie foarte veche? Nu mai poți să faci nimic!”, a mai precizat acesta pentru sursa citată.

Printre cei care vor vota în Comitetul Executiv al FRF pentru schimbarea regulamentului privind contractele fotbaliştilor se vor număra Răzvan Burleanu, Gino Iorgulescu, Valeriu Argăseală, Kyros Vassaras, Mihai Stoichiţă şi Emilian Hulubei.

Citeşte şi Verdict dat de un ,,greu” din fotbal! Cine se va bate la titlu

frfgigi becalicontracte jucatoridenis harutliga 1dumitru costinrazvan burleanufcsbrealitatea