Cum a fost atras Vali Ghionea la Dinamo: „Asta e ambiția mea”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 22 mai 2020, ora 22:30,
ghionea plock
ghionea plock

Handbalistul revenit la 36 de ani în campionatul românesc nu se gândește nicidecum la finalul carierei. 

Vrea să ia exemplul unor monștri sacri ai sportului care au scris istorie pe semicerc. Unul dintre ei este islandezul Valur Sigurdsson, retras din activitate recent la vârsta de 40 de ani în tricoul celor de la PSG.

„Vreau să fiu Ghionea Valentin în primul rând și să le demonstrez la toți în România că se poate. Și pentru asta mă pregătesc și încerc să fiu profesionist cu tot ce înseamnă acest lucru.  

În anii care au trecut, Dinamo a muncit foarte mult să ajungă acest nivel. Au fost sezoane la rând în care echipa a participat în cupele europene și a fost un progres mare pentru handbalul românesc. Poate doar Constanța a mai ajuns la un anumit moment la nivelul la care este Dinamo acum”, este comentariul făcut de handbalist pentru Pro Sport.

Ghionea visează ca Dinamo să se bată în curând de la egal la egal cu granzii continentului.

„Îmi doresc cu Dinamo să ajungem cât mai sus în Liga Campionilor, să încercăm să ne luptăm cu echipele puternice și să arătăm că se poate. Că va fi Veszprem, Paris, oricare alt adversar, să arătăm că se poate câștiga și împotriva echipelor mari.  

Cred că și Dinamo are nevoie de sfaturile mele, de experiența mea și cred pot să ajut la rândul meu. Am mai discutat cu câțiva băieți, am mai ținut legătura. Sunt băieți Ok, și străinii și românii, se vede cu ochiul liber. Îmi place foarte mult grupul și nu cred că voi avea probleme de adaptare”, a încheiat sportivul.

CITEȘTE ȘI –>> Promisiunea făcută de Ionuț Badea fanilor Argeșului: “Vom găsi motivația necesară pentru promovare”

ghioneacarieraambitiidinamo