CS Universitatea Craiova a început pregătirea fizică colectivă! „Antrenamentul a fost un real succes”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 14 aprilie 2020, ora 15:36,
Universitatea-Craiova
Universitatea-Craiova

CS Universitatea Craiova a început antrenamentele online, precum alte cluburi mari din Europa, iar Cornel Blejan, preparatorul fizic al oltenilor, a explicat și cum le-a organizat.

Clubul a făcut tot posibilul pentru a creea o atmosferă cât mai asemănătoare cu cea de la antrenamente. O sala de antrenament a fost amenajată cu un ecran imens, astfel încât Cornel Blejan, preparatorul fizic, să poată urmări în detaliut toate miscările jucătoriilor, ajutat de o instructoare de fitness.

„Am ajuns și aici. Planificarea pentru primele 4 săptămâni a luat sfârșit, iar acum am fost pregătiți să trecem la nivelul următor. Am optat pentru o astfel de abordare deoarece corectitudinea exercițiilor este foarte importantă pentru noi, vrem calitate pentru fotbaliști și nu cantitate. Pe un ecran mic îmi era imposibil să constat care sunt greșelile de execuție ale unora dintre ei, să le remediez în timp real pentru a nu periclita sănătatea și de aceea am optat pentru ajutor din partea unei instructoare de fitness. O singură persoană este imposibil să demonstreze, să explice, să corecteze și să încurajeze jucătorii.

Antrenamentul a fost structurat în 4 părți cu obiective diferite. Partea fundamentală a antrenamentului a fost antrenarea într-un regim de efort cât mai intermitent, pentru a stimula inima și a stimula cât de mult putem efortul specific fotbalului din punct de vedere cardiovascular. Jucătorii s-au descurcat foarte bine, iar din punctul meu de vedere antrenamentul a fost un real succes.”, a declarat Cornel Blejan pentru site-ul oficial al craiovenilor.

CITEȘTE ȘI: Cosmin Moți nu dorește reluarea meciurilor! “Meciurile ar trebui jucate când riscul a trecut definitiv”

antrenament videoCS Universitatea Craiovaliga 1