Antrenorul celor de la FC Botoșani a comentat într-o conferință de presă afirmațiile făcute de tehnicianul CFR-ului după prima etapă de play-off.
Dan Petrescu îi identifică acum pe moldoveni drept contracandaidații campioanei la titlu. Iar Bursucul a început deja războiul psihologic înaintea duelului direct din etapa a 4-a a play-off-ului. Marius Croitoru nu a gustat trimiterea cu privire la arbitrajele favorabile pe care Petrescu a făcut-o la adresa celor de la Botoșani.
"Avem lot, aveam valoare, în schimb, nu pot să fiu de acord cu el că avem arbitraje. Dar vă dați seama ce am putut realiza noi dacă domnul Petrescu, care a fost la un pas să elimine Sevilla, se teme de noi? Înseamnă că are dreptate, suntem buni, avem echipă, valoare. De arbitraje să vorbească de echipa dumnealui, nu de echipa noastră" s-a arătat supărat antrenorul moldovenilor.
Cinci puncte sunt acum între FC Botoșani și CFR după prima etapă de play-off.
"Nu mă tem de nimeni, nu am teamă de nimeni, pregătesc meciul ca un meci normal. Chiar dacă lumea nu mă crede, eu nu mă pot gândi la campionat din mai multe puncte de vedere. Chiar dacă este treaba lor cum au luat unii campionatul, pe mine mă interesează în primul rând dacă aș putea să termin în preajma acestui loc 3. Pentru mine ar fi o performanță incredibilă" a mai adăugat Croitoru.