Criticile la adresa lui Mirel Rădoi continuă: ”I-a zis asta toată țara”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 01 aprilie 2021, ora 18:59,
Mirel Rădoi
Mirel Rădoi

Echipa naţională de fotbal a României, condusă de Mirel Rădoi de pe margine, a pierdut meciul de la Erevan cu Armenia, miercuri, scor 2-3.

“Tricolorii” au pierdut pentru prima dată în istorie cu Armeni, iar acest lucru a declanșat valul de critici pentru Mirel Rădoi și jucătorii săi. Ultimul, dar nu cel din urmă, este și Gabi Balint.

Foto: Profimedia

Fostul internațional a criticat tot ce a ținut de abordarea meciului de la Erevan, începând cu formula de start, tactica aleasă și încheind cu schimbările din timpul partidei. Totodată, pe Balint l-a nemulțumit și faptul că după meci, Rădoi a dat vina pe jucători pentru prestația naționalei și crede că marea problemă pentru România este jocul defensiv.

Mirel a fost într-o zi neagră, a greșit schimbările, a greșit echipa. A dat și în jucători după meci, ceea ce nu se face. I-a zis toată țara că are nevoie de jucători defensivi la mijlocul terenului și s-a încăpățânat să nu vină cu o soluție. Crețu, în primul rând, a fost un jucător supărat, nemotivat. A fost neinspirat, s-a făcut 2-1, în momentul ăla trebuia să stopeze schimbările, se mai gândea puțin. Sau, dacă tot le faci, îl scoți pe Pușcaș, nu joci cu doi atacanți.

Armenia-România. Foto: Profimedia

Chiricheș ar fi mai potrivit să joace mijlocaș central, prea multe gafe face ca fundaș central. N-am înțeles de ce n-a jucat Ovidiu Popescu în dreapta, când trebuia să urci mai mult, și joci cu Mogoș. Rădoi e foarte bulversat. El, săracul, nu mai știe pe ce lume e, nu știe cine trebuie să joace, cine trebuie să stea în tribună. Trebuie să te mai ajute și secunzii, a declarat Gabi Balint, potrivit Digi Sport.

Fostul secund al lui Anghel Iordănescu la Mondialul din 1994 a transmis că Mirel Rădoi va renunța în cele din urmă la postul de selecționer, fie în puaza asta, fie la sfărșitul campaniei. Dar crede că nici viitorul selecționer nu va avea rezultate mai bune la națională.

Eu cred că va renunța Mirel Rădoi, acum sau în toamnă. Dar nu e numai vina lui. Oricine ar veni, are nevoie de timp și de lucruri care să schimbe de la bază. Noi regresăm, nici măcar nu stăm pe loc, în timp ce alte echipe, cum e Armenia, progresează. Căderea noastră a început din 2000 – 2002”, a mai spus fostul atacant.

Cum arată clasamentul grupei J, din care face parte şi naţionala condusă de Mirel Rădoi

  1. Armenia – 9 puncte
  2. Macedonia de Nord – 6 puncte
  3. Germania – 6 puncte
  4. România – 3 puncte
  5. Islanda – 3 puncte
  6. Liechtenstein 0 puncte

CITEȘTE ȘI –>> Un fost internațional a identificat punctul slab al României: “Absența liderului e o mare problemă!”

gabi balintromaniarealitateamirel rădoiarmeniademisie