Cristina Neagu și Adrian Vasile, după înfrângerea cu Metz: "Am primit foarte multe goluri!"

csm bucuresti
CSM București a pierdut a pierdut în deplasarea de la Metz din grupele Ligii Campionilor scor, 25-22.
Adrian Vasile, antrenorul “tigroaicelor” a vorbit despre înfrângerea din Franța dar și despre următoarea partidă cu SCM Râmnicu Vâlcea.
“Cred că orice confruntare care implică o eliminare vine cu un nivel de adrenalină, cu un nivel de suspans. este partea finală a campionatului, așa că cu siguranță devine tot mai atractiv.
Cred că fiecare meci ar putea să fie o poveste în sine, așa că așa căm le-am spus fetelor și înaintea meciuluid ela Metz, este momentul în care trebuie să culegem roadele muncii inclusiv din sezonul trecut când nu am putut să încheiem competiția.

Într-adevăr este un ritm foarte alert însă nu e cu nimic diferit cu orice sezon. Sigur competiția s-a schimbat. Ai două meciuri eliminatorii, înainte era doar cel din sferturi. Noi trebuie să ne adaptăm la situația pe care o avem. La ora meciului să fim în cea mai bună formă pe care o avem. Astfel încât rezultatul să fie tranșat în favoarea noastră.
Echipa de la anul o să fie o echipă bună, poate și altfel pentru că în fiecare sezon are povestea lui. Sunt trei săptămâni în care vom întâlni Vâlcea de 3 ori. Cred că e interesant cum viața scoate lucruri atât de speciale și pentru mine este o provocare pe care o îmbrățișez și abia aștept", a spus Adrian Vasile.
Citește și Meciul SCM Rm. Vâlcea – Brest a fost anulat! Francezii nu au găsit zbor
Cristina Neagu, pivotul celor de la CSM București a declarat că în prima repriză echipa nu s-a apărat bine iar în partea secundă fetele conduse de Adrian Vasile au jucat mai bine.
Cristina Neagu a spus că regretă ca meciul din optimile Ligii Campionilor contra SCM Râmnicu Vâlcea nu vor fi spectator în tribune.
“Cred că în prima repriză nu am reușit să ne apărăm așa cum ne-am dorit, am primit foarte multe goluri. În a doua repriză am jucat mai bine în apărare, am primit doar 9 goluri. Dacă am fi făcut lucrul ăsta și în prima repriză, probabil că scorul era diferit. Asta este, suntem pe locul 3, jucăm această optime de finală împotriva celor de la Vâlcea, bineînțeles că vrem să câștigăm și să ne calificăm în sferturi.

Da, în următoarea perioadă întâlnim Vâlcea și în campionat și în Liga Campionilor. Sigur, două competiții diferite, însă ne dorim să performăm în ambele. Pentru că vrem să ne desprindem în fruntea clasamentului în campionatul României și vrem să ne calificăm în sferturi, așa că o să facem tot ține de noi să reușim lucrul acesta. Nu o să fie ușor, venim după o perioadă grea, multe meciuri, multe fete care revin după accidentări, s-a strâns un pic oboseala, însă dorința de a câștiga este foarte mare și să fim în formă bună și să câștigăm.
E un regret că nu e public cu orice confruntare, sincer. Pentru că sportul arată diferit fără spectatori. Însă aceasta este situație, ne bucurăm că putem să jucăm în continuare handbal așa că sper ca fanii noștri să ne susțină din fața televizoarelor.” a declarat Cristina Neagu.
Citește și VIDEO | Mașini noi pentru Federația Română de Handbal! Ce autoturisme vor conduce angajații FRH până în 2021
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























