Costel Enache, resemnat după eșecul cu Ripensia Timișoara: „E un an ratat, mi-e puțină jenă”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 18 aprilie 2021, ora 17:21,
CostelEnache1
CostelEnache1

Universitatea Cluj a pierdut în deplasarea de la Timișoara contra Ripensiei, scor, 1-2, meci în cadrul rundei a 3 a din play-out-ul Ligii 2.

Golurile partidei au fost marcate de Fridrich Harald printr-o „dublă” pentru Ripensia Timișoara iar pentru „U” Cluj a punctat Ioan Filip.

Costel Enache, antrenorul Universității Cluj nu a pus eșecul cu Ripensia pe seama arbitrajului ci timișorenii au fost mai motivați decât elevii pregătiți de el.

„Contactele pe terenul ăsta sunt întotdeauna la o limită, pentru că e greu de interpetat 100 la sută corect, dar nu a avea ce să reproșez arbitrajului sub nicio formă. Poate totuși eliminarea lui Răuță mi se pare un pic forțată sau o decizie pripită. Dar nici n-am văzut faza, am văzut în dinamica jocului, faza s-a întâmplat chiar în centrul terenului. Dar era cam tardivă, ar fi trebuit să rezolvăm lucrurile până atunci. N-aș putea să mă leg de acea eliminare ca o scuză pentru rezultatul de azi.

N-am știu să gestionăm lucrurile așa cum trebuie. Am fost din nou lejeri, fără concentrare, fără mențierea unei disicipline de tactică. Parcă n-am acceptat nici duelurile așa cum am făcut-o altădaă. O dorință mai accentuată la adversari pentru a câștiga un duel, o minge, un metru și a ajunge mai repede în fața porții adverse. Terenul nu a fost chiar cel mai bun pentru fotbal. Dar se întâmplă des în sport ca diferența să o fac atitudinea, dorința, implicarea, munca. Aici n-am reușit să ținem ritmul cu adversarul și am peirdut ce am câștigat în primele meciuri” a declarat Costel Enache pentru Digi Sport.

Costel Enache, tehnicianul „studenților” consideră că ratarea obiectivului principal din acest sezon și anume calificarea în play-off-ul Ligii 2 îi afectează mental pe elevii săi și se vede în rezultatele de până acum.

„Din păcate, nu mai avem aceeași unitate de grup. Nu mai suntem implicați și parcă nu ne mai intereseazaă nimic din ceea ce înseamnă un concept de sport de echipă. E și o consecință a acestui fapt rezultatul de azi. Factorul mental este în același moment responsabilul numărul unu pentru ceea ce se întâmplă la clubul nostru.

Sunt multe lucruri care par minore care influențează mentalul unui jucător. Sunt și lucruri care ar trebui să întărească mentalul sau să ne dea o motivație personală. Asta ne-a lipsit și parcă fiecare e mulțumit cu ceea ce are.” a declarat Costel Enache pentru sursa citată.

Antrenorul „Șepcilor Roșii”, Costel Enache spune că acest sezon este ratat din toate punctele de vedere și se aștepată să fie schimbat de noua conducere a celor de la „U” Cluj.

„Supărările acestea am învățat să le accept. Mi-e puțină jenă de ceea ce se întâmplă. Lucrurile se schimbă în clubul nostru, s-au schimbat la nivelul superior. Așteptăm să se preia gestiunea și să se ia decizii. În continuare suntem într-o incertitudine. În momentul în care lucruile vor fi staiblite la conducere, veți vedea și decizii cu siguranță.

Costel Enache

Eu sunt doar un simplu antrenor, nu sunt responsabil cu proiecte sau cu strategii de genul așa de mare. O tranziție în cadrul clubului. S-au preluat și încă se mai preiau din responsabilități. Probabil săptămâna viitoare se vor lua măsuri sau decizii. E un an ratat, e clar, și trebuie să na asumăm cu toții lucrul acesta”, a mai adăugat antrenorul la conferința de presă.

Universitatea Cluj este locul 3 în Grupa A a play-out-ului Ligii 2, cu 33 de puncte.

Costel Enache

Citește și VIDEO | ,,U” Cluj, întoarsă în meciul cu Ripensia! Cum arată clasamentul din play-out

 

 

 

 

 

liga 2ply-outcostel enacherealitatearipensia timișoarau cluj