Cosmin Olăroiu este primul antrenor din istoria lui Jiangsu Suning care a reușit să câștige cu echipa titlul în China.
După ce a adus trofeul campionatului în premieră, Cosmin Olăroiu nu este apreciat așa cum ar trebui la formația chineză.
Tehnicianul este aproape de o despărțire de club, după ce a ajuns să aibă mai multe contradicții cu oficialii echipei, potrivit presei din China.
Totul pleacă de la reducerea salarială pe care chinezii i-au propus-o antrenorului român, cu care acesta nu a fost de acord. Antrenorul ar fi protestat și pentru faptul că nu i se aduc anumiți jucători la echipă, deși Alex Teixeira a fost lăsat liber de contract.
Grupul Suning ar avea mari probleme cu banii, o dovadă fiind și salariile neplătite de la Inter Milano. Despărțirea dintre Olăroiu și chinezi s-ar putea produce în perioada următoare, deși românul mai avea un an și jumătate de contract.