VIDEO | Derby-ul Moldovei, decis în minutul 90! FC Botoşani s-a impus la limită

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 18 ianuarie 2021, ora 19:56,
Poli iasi botosani liga 1
Poli iasi botosani liga 1

Meciul dintre Politehnica Iaşi şi FC Botoşani, din etapa a 17-a a Ligii 1, disputat pe stadionul ,,Ion Alexandrescu”, din Iaşi, s-a terminat cu scorul de 0-1.

Derby-ul Moldovei nu a mai oferit un spectacol fotbalistic, aşa cum s-a întâmplat în întâlnirile precedente dintre cele două echipe. Singurul gol al partidei a fost marcat de albanezul Fili în minutul 90, după o eroare în apărarea celor de la Iaşi.

Prima repriză a meciului nu a fost una bogată în ocazii de gol, dar nici nu a dus lipsă. Prima acţiune periculoasă le-a aparţinut celor de la FC Botoşani, în minutul 7, dar centrarea lui Al Mawas nu a fost reluată de niciun jucător al oaspeţilor. Minutul 32 o aduce din nou pe FC Botoşani în faţa porţii adverse, dar şutul lui Roman este respins de portarul Brănescu. În minutul 38 vine şi replica celor de la Iaşi, dar Popadiuc trimite peste poartă mingea venită din centrarea lui Calcan. Primele 45 de minute se termină 0-0.

Repriza a doua a meciului începe cu FC Botoşani în ofensivă, dar ocaziile lui Ashkovski din minutele 46 şi 62 nu sunt transformate în gol.

Poli Iaşi vine cu replica în minutul 78, dar şutul de la distanţă al lui Onea nu a prins cadrul porţii lui Hankic.

Minutul 90 decide rezultatul final al acestui joc. Realdo Fili marchează pentru FC Botoşani din interiorul careului mic cu un şut la colţul scurt şi aduce toate punctele echipei antrenate de Marius Croitoru.

După meciul din această seară, Politehnica Iaşi, antrenată de Daniel Pancu, ocupă locul 14 în Liga 1, cu 16 puncte adunate din 17 jocuri disputate. De cealaltă parte, FC Botoşani, pregătită de Marius Croitoru, se află pe poziţia a 8-a în clasament, cu 21 de puncte strânse în cele 17 etape scurse din campionat.

Citeşte şi CSA Steaua se mai şi refuză! Trei jucători i-au spus pas echipei din Ghencea în această iarnă

liga 1REALDO FILLIbotoșanirealitateaderbypoli iasi