Coronavirus | Simona Halep nu concepe tenisul fără spectatori! „Fără ei, este alt sport” Anunțul organizatorilor US Open

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 17 aprilie 2020, ora 19:31,
simona halep fani
simona halep fani

Toate competițiile de tenis sunt suspendate cel puțin până la 13 iulie, pe fondul pandemiei de coronavirus. Simona Halep (locul 2 WTA) a anunțat că nu este de acord cu disputarea unor turnee fără spectatori în tribune. În schimb, organizatorii US Open nu exclud această variantă. 

US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului, este programat în perioada 31 august – 13 septembrie.

Competiția de la New York oferă premii totale în valoare de peste 60 de milioane de dolari.

Organizatorii de la US Open au anunțat că vor lua o decizie în privința amânării turneului abia în luna iunie. Totodată, desfășurarea turneului fără spectatori este o variantă „foarte puțin probabilă, dar luată în calcul”, potrivit Reuters.

Canadianca de origine română Bianca Andreescu este campioana en titre la US Open.

Nu cred că ar funcţiona fără spectatori, atmosfera va fi complet diferită. Tuturor ne place să jucăm pe arene mari, cu fani pasionaţi. Fără ei, tenisul este un alt sport!

Oricum, fiecare meci pe care îl vom juca în această perioadă va fi un bonus. Eu voi fi fericită dacă voi lovi o minge în acest an. Dacă vom putea juca în septembrie, voi fi foarte fericită„, a spus Simona Halep.

În 2019, constănțeanca a fost eliminată surprinzător în turul doi la US Open, de către americanca Taylor Townsend, scor 6-2, 3-6, 6-7.

CITEȘTE ȘI -> Coronavirus | Simona Halep avertizează! “Dacă nu vom juca în acest an, va fi foarte dificil în 2021”

Halepspectatorisimona halepcoronavirusturneuus open