Clujenii așteaptă răzbunare după tratamentul din ultimele zile: „Ne-a deranjat asta enorm”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 29 iulie 2020, ora 09:05,
cfr cluj
cfr cluj

Campionii au rămas în cursa pentru titlu după ce au câștigat cu FC Botoșani la mai bine de două săptămâni de la ultimul joc disputat în LIga 1. 

Burcă a povestit coșmarul trăit în toată această perioadă.

„Am stat câteva zile în tenisune la Mogoșoaia, eu am stat chiar cu Adiță Păun în cameră. Ne lăsau mâncarea la ușă, nu am văzut pe nimeni în toată perioada asta. A fost o situație dificilă. 

Ne-a deranjat foarte tare, cel puțin ce citeam, cum unii spuneau că noi am trucat testele. Oamenii ăștia nu gândesc! Să jucăm acum 3 meciuri în 5 zile din cauza unor oameni. Nu știu ce se va întâmpla acum, sper ca clubul să îi dea în judecată”, a declarat fundașul CFR-ului.

Fotbalistul venit chiar de la Botoșani a fost unul dintre cei care au primit verdictul de infectare.

„Eu am zis direct, mi-am anunțat și familia că am coronavirus, asta e, mergem înainte. Am văzut simptomele pe care le avea Adiță, a avut febră, l-a durut capul o zi. Avem nevoie de ei, cei bolnavi, suntem o familie.

Asta ne-a unit și mai mult. Ieri, când am intrat pe teren la antrenament, nici nu mai știam unde să stăm în teren. Chiar dacă e timpul scurt, sper să ne revenim”, a adăugat jucătorul campioanei României.

CITEȘTE ȘI –>> Marius Croitoru îl arată cu degetul pe arbitrul Avram: „Un penalty inventant”

procesrealitateacfr clujburcacoronavirus