Ciprian Marica e categoric: ”Nu vreau ca poporul meu să fie de probă la testul pentru coronavirus!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 06 aprilie 2020, ora 11:00,
ciprian marica
ciprian marica

Ciprian Marica, patronul Farului Constanța, a vorbit despre testele vaccinului pentru COVID-19.

Până la această oră, România a raportat peste 3.800 de cazuri cu noul coronavirus. Dintre acestea, peste 150 de persoane s-au stins din viață.

Descoperirea unui vaccin pentru COVID-19 a devenit prioritatea zero în mai multe laboratoare de cercetare din întreaga lume, însă Ciprian Marica nu își dorește ca antidotul să fie testat în România.

”Am citit foarte multe idei despre pandemie și e greu să-ți dai seama cum se va sfârși. Simt că anumite lucruri se vor schimba într-un mod sau altul. Aș vrea să descopăr cât mai repede ce. Cred că distanțarea socială, trecerea în online și lucratul de acasă prind tot mai mult contur. 

Nu știu cât de multă nevoie avem de vaccin, deși văd că spre asta se merge. Auzind că în România se testează un vaccin am fost revoltat. Nu vreau ca poporul meu să fie folosit la test. Dacă-l făceam noi, eram de acord să-l testăm. Atât timp cât ne e trimis de țări care nu-l testează, mi se pare greșit. Nu vreau ca poporul român să fie de probă. Trebuia o poziție mai dură. Mi-e teamă că ne vom grăbi spre a avea un nou vaccin obligatoriu. Nu ar trebui să fie obligatorie vaccinarea” a declarat Ciprian Marica la Gazeta Sporturilor.

Vezi AICI tot ce voiai să știi de vaccinul anti-coronavirus! Date actualizate. Când vom avea ANTIDOTUL

Citește și Prunea face haz de necaz: ”Mi-au luat mie carnetul pentru că adun puncte pentru Dinamo”

coronavirusciprian maricadeclaratii