Ciprian Deac, după unul dintre cele mai slabe jocuri ale CFR-ului: „Bine că ne-am trezit a doua repriză”

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat duminică, 17 ianuarie 2021, ora 21:41,
983172-ciprian-deac
983172-ciprian-deac

CFR Cluj a învins-o la limită pe Sepsi, cu scorul de 1-0, la finalul unui meci modest făcut de campioana en-titre a României.

La finalul partidei, Ciprian Deac a admis că ardelenii au jucat foarte slab.

Noi ne aşteptam la un meci foarte dificil, ştiam că au o echipă agresivă, care nu te lasă să joci, nu ne-am creat foarte multe ocazii în prima repriză, ne-au presat, prima repriză a fost total a lor, au fost primii la minge. A fost o repriză slabă din partea noastră. E bine că ne-am trezit a doua repriză şi am început să jucăm mai mult în jumătatea lor şi e bine că am luat cele 3 puncte” a spus Ciprian Deac, la finalul jocului, pentru Telekom Sport.

Sepsi e o echipă bună, nu ne aşteptam să avem un meci uşor, nu ştiu cine se aştepta să fie un meci uşor. Mă simt bine şi în centru, şi în bandă. N-am…poate e mai bine în centru pentru că ating de mai multe ori mingea şi sunt mai mult în joc. Urmează un meci foarte greu cu Sibiu, oricum avem o sapt să pregătim acest meci, timpul a fost foarte scurt de joi până azi în care nu am reuşit să ne antrenăm cum trebuie, dar acum avem o sapt să pregătim meciul cum trebuie” a mai spus Deac, potrivit sursei citate.

CFR Cluj a învins-o pe Sepsi Sf. Gheorghe cu scorul de 1-0, duminică seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 17-a a Ligii I.

Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 72, de Gabriel Debeljuh. Croatul a înscris din pasa lui Costache.

În urma acestui rezultat, CFR Cluj a ajuns la şase etape consecutive fără înfrângere, cinci victorii şi un egal. Jucătorii pregătiți de Edward Iordănescu ocupă poziția secundă în Liga I, cu 37 de puncte, la egalitate cu liderul FCSB. Roș-albaștrii au însă, un meci mai puțin disputat. Sepsi rămâne pe poziția a patra, cu 28 de puncte.

Citește și VIDEO | CFR Cluj – Sepsi Sf. Gheorghe, un gol a decis soarta meciului. Accidentare gravă suferită de Florin Ştefan

 

 

realitateacfr clujfotbaletapa 17liga iciprian deacsepsi