Universitatea Craiova s-a impus pe terenul celor de la FC Botoșani, scor 2-0, însă Alexandru Cicâldău (23 ani) nu se culcă pe o ureche.
Oltenii au bifat a șaptea victorie consecutivă în play-off și prima pe terenul moldovenilor, iar mijlocașul formației din Bănie a ajuns la cota 14 în acest sezon, după ce a marcat primul gol din penalty.
Craiova a făcut un nou pas important către titlul mult-așteptat în Bănie, însă Cicâldău rămâne cu picioarele pe pământ și se gândește deja la următorul meci, cu Astra Giurgiu.
"O victorie foarte importantă și foarte grea. E prima dată când câștigăm aici și suntem foarte fericiți. Mai avem două meciuri foarte grele, trebuie să ne bucurăm de această victorie și să ne gândim la următorul meci. Eu zic să nu vorbim încă pentru că mai avem două meciuri foarte grele, ați văzut și cel de azi ce greu am reușit să luăm cele trei puncte.
Toți jucătorii de la noi sunt foarte responsabili, am limitat ieșitul în oraș, nu ieșim deloc, mai avem 2 săptămâni și sperăm să plecăm în vacanța fericiți. Presiune e de fiecare dată indiferent că jucăm pentru locul 3 cu altă echipă, dar încercăm să ne facem jocul nostru și ne bucurăm că am luat cele 3 puncte.
Tot o deplasare destul de grea cu o echipă foarte bună și foarte ofensivă, am văzut de atâtea ori ce jucători de calitate are." a declarat Cicâldău la finalul meciului.