Ce spune Ovidiu Stângă despre revenirea la FC ,,U” Craiova: ,,A început adrenalina să se activeze în corpul meu”

FC Universitatea Craiova şi-a anunţat noul antrenor al echipei în persoana fostului jucător din Bănie, Ovidiu Stângă.
Noul antrenor din Bănie a vorbit de preluarea echipei patronate de familia Mititelu, dar şi de obiectivul principal al formaţiei din acest sezon, promovarea în Liga 1.
Stângă susţine că urmează o perioadă dificilă pentru echipă, dar cu ajutorul fotbaliştilor şi al suporterilor, este convins că FC Universitatea Craiova va reuşi să promoveze în prima ligă.
„Revenirea în fotbalul românesc a fost o decizie greu de luat, dar, fiind vorba de Craiova, a început adrenalina să se activeze în corpul meu. Au fost și niște discutii cu PSV-ul pentru că eram sub contract cu ei și nu prea încetează colaborările cu antrenorii foarte ușor.
Atât eu, cât și Craiova, am purtat negocieri cu ei, iar până la urmă s-au înțeles pentru transferul meu către Craiova. O să fie o perioadă grea, dar, cu ajutorul echipei, suporterilor și a celor implicați în activitatea clubului, eu cred că ne vom îndeplini obiectivul, adică promovarea.”, a spus Ovidiu Stângă pentru Gazetă.
Citeşte şi Visul fiului regretatului Didi Prodan de a juca la Steaua s-a spulberat rapid! ,,Nu am fost tratat cum trebuie”
Adrain Mititelu Jr. spune că tatăl lui a trecut peste momentul din 2013, în care Ovidiu Stângă a semnat cu CS Universitatea Craiova, rivala din oraş.
„Tata a fost cel mai supărat când Ovidiu Stângă, vecinul nostru, a semnat cu CSU. Tata, acum, a trecut peste toate și l-a adus pe Ovidiu.Considerăm că este cel mai potrivit pentru noi să promovăm, așa cum s-a mai întâmplat cu el antrenor și acum 15 ani.
Știe cine suntem și ce vrem. Și-a asumat misiunea. Vă dați seama că suntem cei mai interesați români să promovăm. Când eram în Liga a 4-a am plătit 600.000 de euro și am ajuns în Liga a 3-a unde încă doi ani am investit 3 milioane de euro.
Acum avem buget de 2 milioane și jumătate. Vrem să promovăm. Avem 3000 de euro cel mai mic salariu și dăm prime de 500 și 1000 de euro pe victorie. Suntem convinși că Ovidiu Stângă e un băiat care vrea același lucru. Să arate tuturor că a greșit în 2013. Are și el o mare ambiție să demonstreze. A semnat pe șase luni și cu opțiune de prelungire pe încă un an, după promovare.”, a spus Mititelu Jr. pentru Radio Sport 1.
Ovidiu Stângă a revenit la Universitatea Craiova, după ce ultima dată a activat în cadrul clubului PSV Eindhoven.