Ce performanță! Elisabeta Lipă: „Mă bucur când văd că meritele și reușitele lor sunt recunoscute!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 07 ianuarie 2021, ora 17:59,
canotaj-top-sportivi-2020-4
canotaj-top-sportivi-2020-4

Elisabeta Lipă, președintele Federației Române de Canotaj, are doar cuvinte de laudă la adresa canotorilor români!

Asociația Presei Sportive a întocmit clasamentul celor mai buni sportivi ai României în 2020. Printre primele poziții ale clasamentului realizat de cei de la Asociația Presei Sportive se află numai puțin de 15 canotori români, din 4 echipaje ale Federației Române de Canotaj.

Elisabeta Lipă s-a declarat mândră de performanțele realizate de sportivii români și este extrem de fericită că meritele lor sunt recunoscute și apreciate.

„Sunt mândră de faptul că pe 4 dintre pozițiile clasamentului celor mai buni 10 sportivi din 2020, întocmit de Asociația Presei Sportive, se regăsesc canotori. Îi felicit pentru toate performanțele lor, dar mai ales pentru munca ce stă în spatele fiecărei medalii câștigate. Mă bucură de fiecare dată când văd că meritele și reușitele lor sunt recunoscute și lăudate. Sunt ambițioși, talentați și mai presus de toate extrem de muncitori. Canotajul a adus și în 2020 cele mai multe medalii în probele olimpice pentru România la competițiile internaționale, iar asta nu poate decât să îmi umple sufletul de bucurie.

Îi felicit pe sportivi, pe antrenori, întreg colectivul tehnic. Le mulțumesc partenerilor și sponsorilor pentru continua susținere, dar și tuturor oamenilor care iubesc canotajul și ne transmit întotdeauna energia lor bună. Promitem ca și în 2021, anul care sperăm să aducă în sfârșit provocarea Olimpică, să obținem rezultate pe măsura așteptărilor”, declară Elisabeta Lipă, Președinte al Federației Române de Canotaj.

Citește și Prima reacție a LPF, după ce FCSB a fost acuzată că nu a respectat legea: “Cu siguranță se va analiza situația!”

Pozițiile ocupate de canotori în topul Asociației Presei Sportive:

  • pe locul 4 s-a clasat echipajul de dublu vâsle feminin Simona Geanina Radiș și Nicoleta-Ancuța Bodnar. Sportivele au adus României două medalii de aur în 2020, la Campionatul European de Canotaj Under-23 de la Duisburg (Germania) și la Campionatul European de Canotaj desfășurat la Poznan (Polonia).
  • pe poziția 6 se află echipajul feminin de 8+1 compus din: Maria-Magdalena Rusu, Viviana-Iuliana Bejinariu, Georgiana Dedu, Amalia Bereș, Ioana Vrînceanu, Maria Tivodariu, Mădălina Bereș, Denisa Tîlvescu și Daniela Druncea. Canotoarele au obținut medalia de aur la Campionatele Europene de Canotaj de la Poznan.
  • pe locul 7 s-a poziționat echipajul dublu masculin Ciprian Tudosă și Marius-Vasile Cozmiuc, sportivii au reușit performanța să cucerească aurul la Campionatele Europene în proba de dublu rame.
  • pe locul 9 s-a clasat echipajul Adriana Ailincăi și Iuliana Buhuș, sportivele din barca de dublu rame feminin au adus României aurul în 2020 la Campionatele Europene de Canotaj de la Poznan.

Citește și FCSB, pasibilă de carantinare la revenirea din Turcia! DSP Bucureşti nu a oferit derogare echipei lui Becali

canotajrealitateaperformanteelisabeta lipacanotori