,,Câinii” se ridică din ,,groapă”! Eric de Oliveira, aşteptat la Dinamo

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 29 ianuarie 2021, ora 11:04,
Eric de Oliveira
Eric de Oliveira

Din puncte de vedere financiar, Dinamo nu trece prin cea mai bună perioadă, dar încearcă să îndrepte lucrurile pe partea sportivă.

Cu un lot destul de subţire, oficialii clubului încearcă în această perioadă să întărească echipa cum. După ce la Dinamo au ajuns deja Andrei Blejdea, Gevaro Nepomuceno şi Steliano Filip, clubul a pus ochii pe cel mai bun marcator străin din istoria Ligii 1.

Eric de Oliveira, de la FC Viitorul suteaza in timpul meciului de fotbal contra echipei FC Voluntari din etapa a XVIII-a a Ligii 1, disputat pe stadionul Anghel Iordanescu din Voluntari, luni, 20 noiembrie 2017. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Eric de Oliveira este aşteptat în Ştefan cel Mare, după ce în această iarnă a devenit liber de contract, după despărţirea de cei de la FC Voluntari.

Mario Nicolae, noul managerul sportiv al lui Dinamo, a vorbit despre un posibil transfer al lui Eric la echipa din ,,groapă”.

,,Noi ne-am gândit împreună cu staff-ul tehnic la Eric, rămâne de văzut în ce condiție fizică este, avem nevoie de jucători care să reziste bine la condițiile care vor urma. A avut ceva probleme la Voluntari, rămâne de văzut dacă o să ajungem la un acord cu el. N-ar fi rău puțin jogo bonito la Dinamo. Am avea nevoie de serviciile lui.”, a declarat oficialul dinamovist pentru Digisport.

Citeşte şi Dennis Man are Italia la picioare deja, după mutarea în Serie A! ,,E rapid ca o aşchie”

Eric de Oliveira ar urma să fie testat în perioada următoare pentru a i se vedea condiţia fizică în care se află. După ce a aflat că este dorit la Dinamo, brazilianul s-a arătat încântat de o posibilă mutare în Ştefan cel Mare.

,,Eu sunt disponibil, am telefonul deschis, sunt liber de contract. Cred ca mai pot arăta multe în fotbal. Încă nu m-a sunat nimeni.”, a declarat Eric pentru GSP.ro.

7 meciuri a jucat Eric în acest sezon în Liga 1, pentru FC Voluntari, unde a reuşit şi două pase de gol.

250.000 de euro este cota jucătorului de 35 de ani, potrivit transfermarkt.com.

Citeşte şi Clauzele din contractul lui Dennis Man la Parma! Cum poate încasa Gigi Becali 2 milioane de euro

realitateatransfereric de oliveiraliga 1mario nicolaedinamo