Campionate Externe· 1 min citire

BREAKING NEWS | Dan Petrescu s-a întors în antrenorat! "Burscul" va fi rivalul lui Marius Șumudică

Dan Petrescu

Dan Petrescu

Scris de Vlad Ciotoran Publicat: 4 ian. 2021, 20:16

Dan Petrescu (53 de ani) s-a decis cu privire la viitorul său în antrenorat. Antrenorul român a dat curs ofertei venite din partea clubului turc Kayserispor, potrivit kyseriilkhaber.com .

Potrivit publicației citate, Dan Petrescu a semnat contractul în această seară și va ajunge miercuri în Turcia. Joi va conduce primul antrenament. Petrescu va câștiga 500.000 de euro până la finalul sezonului, dacă va evita retrogradarea.

"Bursucul" va avea ocazia să lucreze cu trei jucători români: Denis Alibec, Cristi Săpunaru și Silviu Lung Jr.

alibec

În acest moment, Kayserispor se află pe ultimul loc în Super Ligă, cu 10 puncte obținute după 15 etape.

Următorul meci al echipei Kayserisor este programat miercuri, în deplasare, cu ocupanta locului 19, Denizlispor.

Dan Petrescu s-a despărțit de CFR Cluj pe 30 noiembrie. În trei mandate de antrenor al echipei ardelene, Petrescu a câștigat titlul de fiecare dată. "Bursucul” a pregătit 13 echipe de-a lungul timpului: FC Național, Sportul Studențesc, Rapid, Wisla Cracovia, Unirea Urziceni, Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, Al Arabi, ASA Târgu Mureș, JS Suning, Al-Nasr, GZ Hengfeng și CFR Cluj, în trei mandate.

Citește și Dezvăluiri halucinante din vestiarul lui Dinamo: ”Știe cineva că joacă cu două coaste rupte?”

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News