Bogdan Andone, după 4-3 în FCSB – Hermannstadt: „Un ochi râde, altul plânge!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 15 iulie 2019, ora 07:00,
bogdan andone
bogdan andone

FCSB s-a impus cu 4-3 în partida cu Hermannstadt. Antrenorul Bogdan Andone s-a declarat mulțumit de jocul ofensiv. 

FCSB a condus cu 2-0, dar Hermannstadt a oferit o replică solidă.

Fără cuvinte. Cu un ochi râd, iar cu altul plâng. Am avut atâtea ocazii, dacă marcam 10 goluri cred că mai puteam marca încă cinci. Au fost acțiuni de atac foarte bune create, dar și o neșansă pe fază defensivă. Primul gol primit a fost un carambol, al doilea mingi deviate prin careu, golul 3 a fost sau nu a fost penalty, cei de la Sibiu vorbeau după meci că au fost surprinși de decizia arbitrului. Le-am spus jucătorilor mei că victoria e cea mai importantă, nu contează cât de bine jucăm, ci doar cele trei puncte„, a declarat antrenorul FCSB.

Andone a vorbit și despre campania de transferuri. Gigi Becali a anunțat că Moutinho și Salomao vor ajunge curând. Antrenorul cere însă și un fundaș stânga.

Nu știu dacă vor veni, îmi doresc să vină cei doi și un fundaș stânga cât mai repede. Avem nevoie de un fundaș stânga de meserie indiferent cât de bine joacă Roman și Bălașa pe acel post”, a mai spus Andone, care a bifat două victorii în două meciuri pe banca FCSB: 2-0 cu Milsami Orhei și 4-3 cu FC Hermannstadt.

FCSB Hermannstadtbogdan andonefcsb