Bianca Andreescu a semnat un contract de sponsorizare cu un brand URIAȘ

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 30 decembrie 2019, ora 15:41,
bianca andreescu
bianca andreescu

Bianca Andreescu, jucătoarea de tenis cu origini românești, a semnat un contract de sponsorizare cu Gatorade, marca de băuturi şi produse alimentare pentru sportivi.

Directorul de marketing al PepsiCo, firma care deține Gatorade, a confirmat colaborarea dintre cele două părți.

„Bianca şi-a găsit deja locul într-un grup inegalabil de sportivi. Credem că Bianca are un mare viitor în tenis şi abia aşteptăm să o alimentăm cu energie pentru victorie în anii ce vor veni”, a declarat Lourdes Seminario, director de marketing al PepsiCo Canada.

Bianca Andreescu mai are contracte de sponsorizare cu Rolex, Nike, BMW şi Head.

Indian Wells, Toronto şi US Open sunt cele mai importante turnee de tenis câștigate până acum de Bianca Andreescu, care ocupă locul cinci în clasamentul mondial.

Citește și ♦ CFR Cluj vrea să dea lovitura! Dan Petrescu îi dorește la echipă: ”Mi-ar plăcea să-i antrenez!”

gatoradewtaBianca Andreescutenis