Becali s-a enervat și își recunoaște greșeala: ”Nici n-ai cum să-l dai. Ce să mai, am greşit cu el!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 17 decembrie 2018, ora 09:06,

FCSB a câștigat cu 3-1 la Botoșani, dar Gigi Becali nu este mulțumit de prestația anumitor jucători.

După ce fundașul stânga Alexandru Stan a fost desființat de patronul roș-albaștrilor, a venit rândul bulgarului Hristo Zlatinski, 33 de ani, să fie pus pe lista neagră.

La finalul partidei, Becali a anunțat că mijlocașul nu va mai juca deloc pentru echipa vicecampioană:

„Zlatinski, ce. Nici n-ai cum să-l dai. O să-i dau nişte bani, dar nu mai are unde să se ducă. Nu ştiu, poate prin Arabia, ceva. El nu mai poate să schimbe echipa în Liga 1. Păi, la meciul de azi n-a fost nici pe foaie. Ce să mai, am greşit cu el!

Citește și Gigi Becali, nemulțumit și după victorie. Desființează un jucător și anunță transferuri: “Parcă era pe faleză!”

Nu vezi, când vin la Steaua, nu mai sunt aceeaşi jucători. L-am băgat două-trei jocuri şi nimic”a declarat Gigi Becali la Digi Sport.

Zlatinski nu mai poate semna cu nicio echipă din Liga 1, până în vară, deoarece acesta a evoluat până în prezent la două formații: Universitatea Craiova, respectiv FCSB.

fcsbalexandru stanjucatorifotbalgigi becalihristo zlatinskibotoșanisteauazlatinskiliga 1