Gigi Becali, nemulțumit și după victorie. Desființează un jucător și anunță transferuri: „Parcă era pe faleză!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 16 decembrie 2018, ora 23:00,
gigi becali
gigi becali

FCSB s-a impus cu 3-1 la Botoșani, dar Gigi Becali este nemulțumit. Patronul roș-albaștrilor l-a desființat pe fundașul stânga Alexandru Stan, care a fost depășit clar de Golofca, adversarul direct.

„Sunt mulțumit de scor, dar nu-mi convine ce s-a întâmplat în a doua repriză. Avem o echipă valoroasă, dar nu una solidă. Nu inspirăm încredere. Dacă nu ai posesie când conduci cu 2-1, nu ești echipă mare. Am explicații, abia aștept să vină iarna să facem transferuri. Avem nevoie de doi fundași centrali, de mijlocași. Neapărat vreau să iau doi fundași centrali. Mijlocașii centrali n-au rațiune de joc, de asta nu avem posesie.

Voi transfera și mijlocași centrali. Mai vorbim despre Iulian Cristea de la Mediaș, nu am făcut nicio ofertă. Nu știu pe cine iau, dar vreau să iau și doi fundași centrali. Andrei Burcă, nu știu, o să văd, dar vă spun că voi lua doi fundași centrali. Nu mai vreau să am adormiți pe teren!

Cu CFR trebuie să jucăm cu Stan, care crede că e la Teatrul Boema. El se crede la teatru. Dacă vii după accidentări, dai loburi la mișto? Ești la tenis, mă? Stan parcă e pe faleză, undeva la plimbare, parcă nu e pe teren. Nu poți să câștigi titlul cu astfel de jucători. Eu aș juca cu Mihai Roman fundaș stânga”, a spus Becali, la TV Digi Sport.

alexandru stantransferuri fcsbgigi becali