Echipa Națională· 2 min citire

Avem viitor! Un fost patron din Liga 1 a rămas impresionat: ”Nu am mai văzut așa fundaș central de la Prodan!"

Prodan-Didi

Prodan-Didi

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 22 nov. 2018, 09:32

România a încheiat pe locul doi în grupa din Liga Națiunilor, după Serbia. Deși sunt neînvinși în 2018, ”tricolorii” au căzut în urna a patra valorică înaintea tragerii la sorți pentru grupele din preliminariile EURO 2020.

Chiar și în aceste condiții, selecționerul Cosmin Contra are și motive de bucurie. Obligat din cauza accidentărilor să joace, în Liga Națiunilor, pe linia de fund, cu veterani precum Cristi Săpunaru (34 de ani), Cosmin Moți (33 de ani) și Gabi Tamaș (35 de ani), ”Guriță” are totuși de unde alege pe viitor.

Fostul mare arbitru internațional, Adrian Porumboiu, 68 de ani, s-a arătat impresionat de calitățile celor doi fundași centrali ai naționalei de tineret a României, Adrian Rus și Alexandru Pașcanu. Porumboiu pariază pe cei doi jucători și crede că în cel mai scurt timp, aceștia vor deveni titulari incontestabili în prima reprezentativă a României.

Citește și A pus punctul pe ”I”! Reacția lui Edi Iordănescu despre discuțiile cu FCSB

ADRIAN PORUMBOIU

Mai mult, fostul patron al defunctei formații FC Vaslui îl compară pe Rus cu regretatul Daniel Prodan:

Preferințele mele se îndreaptă către Rus și Pașcanu, cei doi fundași centrali. O să vedeți că nu greșesc deloc! Acești doi jucători vor fi ani de zile titulari în echipa națională. Notați și peste un an o să vă amintiți. Sunt jucători care să văd. Calul de rasă vine din grajd, nu trebuie să-l aștepți să iasă pe pistă.

Prodan-Didi

Rus e mult peste Sepsi, celălalt e prea bun pentru echipa de tineret a lui Leicester. Nu exagerez, dar fundaș central ca Rus, așa țeapăn, nu am mai văzut de la Didi Prodan. Cu atâtea robustețe. E cam greu să treci pe partea lui, oricât ai fi tu de atacant e bine să-ți cauți de lucru pe altă parte. Are tot ce-i trebuie. O să vedeți că ce vă spun eu se va adeveri în timp", a declarat Adrian Porumboiu, pentru ProSport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Echipa Națională