Anunțul venit din birourile lui Dinamo: „Am speranțe că suporterii vor plăti pentru licență”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 05 martie 2021, ora 09:40,
program-ddb
program-ddb

Constantin Eftimescu, președintele CA al grupării din Ștefan cel Mare, a dat mai mute detalii cu privire la ultimele semnale venite din partea spaniolilor care preluaseră clubul în urmă cu aproape 7 luni. 

Acesta a precizat că promisiunile au continuat din partea grupului condus de Pablo Cortacero.

„Nu mai ştim nimic de spanioli. Cum nu ştiţi dumneavoastră, nu ştim nici noi. Acum două săptămâni i s-a dat contabilei şefe un mesaj că vor intra banii săptămâna viitoare.

Dar cum au intrat banii în decembrie, au intrat şi acum. Am speranţe că suporterii pot plăti pentru licenţă. De ceva timp, Dinamo este susţinută numai de DDB şi de câţiva domni de bine”, a dezvăluit șeful din acte al lui Dinamo. 

Eftimescu a anunțat și ce se întâmplă în privința conducerii tehnice a echipei roș-ale.

„Gane are încrederea noastră în continuare. Vom vedea ce se va întâmpla. Vom lua meci cu meci şi vom vedea unde vom ajunge. Eu am speranţa că putem urca în clasament. Am încredere în el şi în băieţi, chiar dacă unele achiziţii nu au dat rezultatele pe care le aşteptam noi”, a mai declarat oficialul câinilor. 

CITEȘTE ȘI –>> De ce nu vrea Mario Niculae VAR în Liga 1: „Mie îmi place să cred în acea emoție a fotbalului”

investitori spanioliconstantin eftimescurealitateagrup de investitori spaniolidinamo