FC Argeș s-a impus în deplasarea de la Giurgiu, scor 2-0, meci contând în cadrul etapei a 22-a din Liga 1.
Goluri partidei de la Giurgiu au fost marcate de Ionuț Șerban și Luka Maric.
Andrei Prepeliță, proaspătul antrenor al piteștenilor a dezvăluit care a fost tactica echipei sale în meciul câștigat în fața Astrei Giurgiu. Acesta a mărturisit că îl ajută enorm faptul că de abia a pus ghetele în cui, deoarece își cunoaște altfel jucătorii și are o relație mai specială cu ei.
"Noi am plecat de la premisa să ne apărăm foarte bine, să stăm foarte bine tactic în teren și astăzi ne-a ieșit. Gol sau goluri ne așteptam să dăm. Băieții, astăzi, au făcut un joc singur defensiv. Nu le-am dat foarte multe șanse. Suntem bine, suntem pe drumul cel bun, ecihipa e din ce în ce mai sudată și suntem mulțumiți.
La începutul campionatului, oamenii m-au responsabilizat pe mine. După aceea a venit și el (n.r. - Ianovschi) lângă mine, pentru că eu nu pot să spun că știu totul. Abia am venit din iarbă, am altă relație cu jucătorii, îi înțeleg și știu care sunt problemele lor.", a spus Andrei Prepeliță, la finalul meciului.
În urma victoriei de la Giurgiu, FC Argeș a urcat pe locul 12 în Liga 1 cu 23 de puncte după 22 de partide disputate din actualul sezon.
În etapa viitoare FC Argeș primește vizita celor de la FC Viitorul.