Anamaria Prodan caută vinovații, după transferul lui Man în Italia: „Avocații mei au totul pregătit!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 02 martie 2021, ora 10:13,
Anamaria Prodan
Anamaria Prodan

Transferul lui Dennis Man de la FCSB la Parma a bătut orice record din punct de vedere al transferurilor din istoria Ligii 1, dar se pare că a generat un conflict general între patronul „roș-albaștrilor” și fostul agent al fotbalistului!

Cel mai bun fotbalist al FCSB-ului din ultima perioadă, Dennis Man (22 de ani), a obținut transferul în străinătate, acolo unde evoluează pentru Parma, penultima echipă din Serie A. Această mutare i-a adus lui Gigi Becali în conturi nu mai puțin de 13 milioane de euro, o sumă record pentru campionatul României, dar a stârnit un război în toată regula cu Anamaria Prodan.

Agentul în vârstă de 48 de ani a vorbit pentru prima dată după mai mult timp despre transferul lui Man la Parma și a dezvăluit că nu renunță și își va căuta dreptatea în continuare. Anamaria Prodan îl va da în judecată pe Dennis Man și speră ca cei vinovați să plătească. Ulterior, impresarul a dezvăluit și că nu există nicio cale de împăcare cu patronul celor de la FCSB, Gigi Becali.

Avocații mei au totul pregătit, cine a greșit trebuie să plătească. Mie îmi pare tare rău că s-a ajuns aici, mai ales că am avut o relație deosebită cu Dennis și familia lui. Dar trebuie să îmi fac și eu dreptate. Sunt în SUA acum. A fost o perioadă tensionată pentru mine, așa că am decis să nu mai intru în polemici și să mă liniștesc. Nici nu am mai vrut să mai citesc presa ca să nu mă mai necăjesc.

(n.r. despre împăcarea cu Gigi Becali) Ce împăcare?!, Nici vorbă! Nu se pune problema, nu aș putea trece peste ceea ce mi-a facut un om căruia i-am fost mereu alături, mereu loială. Voi continua să lucrez cu aceiași jucători ca si până acum, nu s-a schimbat absolut nimic. Un contract de impresariere nu se poate încheia cu una, cu două!”, a spus Anamaria Prodan, potrivit PlaySport.

Citește și Dennis Man, criticat de un fost coleg de la FCSB, după ce a uitat de Anamaria Prodan: ,,Este un Dumnezeu sus”

declaratiianamaria prodanliga 1transfer mandennis mangigi becalirealitatea