Alibec nu e de acord cu reducerea salariilor! „Și așa nu prea ne luăm banii”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 26 martie 2020, ora 23:13,
Alibec
Alibec

Mai multe cluburi de fotbal din Liga 1 au anunțat că vor apela la reducerea salariilor și la măsura șomajului tehnic, pentru a evita un impas financiar, în contextul pandemiei de coronavirus. Denis Alibec, atacantul Astrei Giurgiu, a declarat că nu este dispus să accepte astfel de măsuri.

Alibec este susținut și de poziția Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România (AFAN), care consideră injustă decizia unor cluburi de a nu plăti jucătorii pe perioada stării de urgenţă decretată ca urmare a pandemiei de coronavirus.

Astra Giurgiu s-a confruntat în acest sezon cu probleme financiare, iar fotbaliștii au avut restanțe salariale de câteva luni.

Și așa nu prea ne luăm banii, ne mai taie și la jumătate. Le dau dreptate și conducătorilor, dar nu este vina noastră. Dacă era după noi, jucam. Chiar nu știu ce să zic. Nu ne-a sunat nimeni deocamdată, eu sincer nu cred că aș semna.

Le dau dreptate și lor. Dacă așa se va decide, nu avem ce să facem. Trebuie să acceptăm lucrul acesta. Majoritatea stăm în casă, ne trimite Vasile Maftei un program de antrenament și trebuie să-l respectăm.

Din păcate, la noi cred că acum este virusul în floare, sunt din ce în ce mai multe cazuri și cred că se va amâna foarte mult campionatul acesta„, a spus Denis Alibec la DigiSport.

CITEȘTE ȘI -> Sindicatul fotbaliștilor din România se revoltă! Reacția la decizia unor cluburi de a înjumătăți salariile

salariiliga 1denis alibecastra giurgiualibec