Acuzații de rasism după o partidă din Liga 1: „Sunt de 9 ani în România şi nu mi s-a întâmplat aşa ceva!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 17 aprilie 2021, ora 21:41,
Chindia1
Chindia1

Finalul partidei de la Buzău dintre Chindia Târgoviște și FC Hermannstadt, terminat cu victoria gazdelor, a fost marcat de un scandal de rasism.

Partida dintre Chindia Târgoviște și FC Hermannstadt, meci din prima etapă a play-out-ului, s-a terminat cu victoria gazdelor, scor, 2-0.

Golurile meciului de la Buzău au fost marcate de Denis Dumitrașcu și Daniel Florea.

Romario Pires, mijlocașul sibienilor l-a acuzat pe jucătorul Chindiei, Andrei Pițian că l-ar fi făcut „maimuțoi” și ar fi imitat gesturile unei gorile.

„Fix după meci eram pe teren, îi salutam pe băieţii de la Chindia. A coborăt acel băiat şi a imitat o gorilă spre mine. Eu sunt de 9 ani în România şi e prima dată când mi se întâmplă aşa ceva. Sunt foarte trist pentru ce s-a întâmplat. Am luat eu roşu şi eu nu pot să înţeleg asta. Eu ştiu ce înseamnă maimuţoi. Eu nu vreau să fac pe victima. Eu sunt pe teren şi pot să am orice reacţie dacă asta nu depăşeşte limita.

Romario Pires

Te poţi bucura etc dar eu nu cred că am depăşit limita niciodată! Eu nu aveam de ce să îl înjur.. Din contră eu îi salutam pe băieţii de la Chindia, eu îi cunoscu pe mulţi de acolo. Nu aveam de ce să înjur pe un băiat aşa din senin.., a declarat Romario Pires pentru Telekom Sport

Citește și VIDEO | Chindia Târgoviște-FC Hermannstadt 2-0. Trupa lui Emil Săndoi e prima în play-out

 

liga 1realitateaAFC Hermannstadtromario pireschindia targovisteacuzatii de rasism