5 lucruri pe care trebuie să le știi despre Franța – Belgia, prima semifinală de la Cupa Mondială

Franța – Belgia va fi prima semifinală între țări vecine de la Cupa Mondială din ultimii 32 de ani.
Nu s-a mai întâmplat din 1986, când Germania de Vest învingea Franța la loviturile de departajare, după un meci nebun, ca două țări vecine să își dispute un loc în finala Cupei Mondiale.
Partida se va dispută în această seară, de la ora 21:00 (în direct la TVR1), pe Stadionul Krestovsky din Sankt Petersburg, sub privirile conducătorilor celor două țări. Președintele francez Emmanuel Macron și Regele Filip și Regina Mathilda ai Belgiei vor asista la confruntarea dintre cele două țări francofone.

Meciul pare să fie, cel puțin la prima vedere, cea mai ”amicală” semifinală din istoria Cupei Mondiale. Eden Hazard, vedeta ”dracilor roșii”, care au mai ajuns o singură dată atât de departe la cea mai importantă competiție din lumea fotbalului (n.r. – în 1986, învinși de Argentina lui Maradona), a recunoscut că a multă vreme a ținut cu echipa Franței în dauna Belgiei.
Franța – Belgia, un derby între prieteni
Publicația ”Le Soir” titrează că semifinala este ”un derby între prieteni”. ”Cel de-al 74-lea duel între Franța și Belgia se va juca într-o atmosferă de veselie, ca între vecini”, mai scriu jurnaliștii belgieni.
Televiziunea France3 a mers la Warneton, un sat aflat la granița dintre cele două țări, unde locuitorii nu știu pe cine să susțină. ”Credem că vom ține cu Franța, dar și cu Belgia, sunt prietenii noștri. Ne bucurăm că una dintre ele va ajunge în finală”, a spus un locuitor al micuței așezări.
Francezul Thierry Henry poate trimite Franța acasă
Poate cea mai interesantă poveste a semifinalei din această seară se derulează în afara terenului de joc.
Thierry Henry, legendarul atacant francez, care a pus umărul la singurul triumf al ”cocoșilor” în Cupa Mondială, în urmă cu 20 de ani, este antrenorul secund al belgienilor.
”Henry este un membru important al echipei. Tot ce ne spune se dovedește a fi folositor. Prezența sa în tabăra noastră este foarte benefică”, a declarat fundașul belgienilor Toby Alderweireld.
”Este bizar că un francez va sta pe banca adversarilor noștri. Thierry este o persoană pe care o admir și sunt fericit pentru el”, a recunoscut Didier Deschamps, selecționerul francezilor.