Ziua Z la Dinamo! „Toate dubiile trebuie să dispară!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 18 mai 2020, ora 12:58,
pch-doar-dinamo-bucurești-ddb
pch-doar-dinamo-bucurești-ddb

Fanii dinamovişti aşteaptă astăzi un acord final între Ionuţ Negoiţă şi grupul de investitori spanioli interesaţi de preluarea clubului.

Suporterii din Peluza Cătălin Hîldan i-au cerut lui Toni Curea, reprezentantul spaniolilor, să prezinte suma de un milion de euro care să le aducă liniştea cu privire la finalizarea negocierilor cu Ionuţ Negoiţă.

Fanii au adunat încă 100.000 de euro prin intermediul programului Doar Dinamo Bucureşti şi sunt gata să contribuie încă o dată din punct de vedere financiar.

Suporterii au explicat de ce nu au cerut ca împrumuturile virate până acum în contul clubului să fie transformate imediat în acţiuni! Nu au dorit să afecteze negocierile cu un posibil investitor.

„A VENIT ȘI ZIUA DE LUNI

O zi pe care o așteptam cu entuziasm de multă vreme.

Toate dubiile și semnele de întrebare ar trebui să dispară astăzi.

Toni Curea poate să facă astăzi o mișcare simplă și inteligentă, care ar da mult curaj suporterilor.

Să prezinte suma disponibilă de 1 milion de euro. Toată lumea va fi liniștită pentru că se va vedea că banii nu sunt o problemă.

La acest milion ne angajăm și noi suporterii să venim cu banii care s-au mai strâns între timp. 100.000€ (după o consultare prealabilă a membrilor DDB).

Dintr-o dată ar fi 1.100.000€ și lucrurile ar fi puse într-o altă lumină.

Am fost de la încept susținătorii investitorilor care s-au arătat interesați de Dinamo. Să nu uităm că în momentul în care am plătit banii de licență am fi putut să obținem pe loc 7,5% acțiuni. Dar știind că există negocieri cu un investitor am trecut în contract o clauză prin care împrumutul de 750.000 lei din ProgramDDB se va transforma în acțiuni doar la data de 31 iulie 2020, dacă banii nu sunt restituiți.

Am făcut asta pentru a nu afecta pachetul de acțiuni de 82% scos la vânzare” – au postat fanii din Peluza Cătălin Hîldan.

investitorisuporteritoni cureadoar dinamo bucurestidinamospanioliNegoita